
O culturistă în vârstă de 22 de ani, și-a văzut moartea cu ochii după ce a fost victima unui atac brutal cu acid, în timp ce își făcea antrenamentul la sală.
Gallery
Cu doar două săptămâni înainte de primul său concurs de bodybuilding, Davina Licon a fost atacată cu arma de un bărbat mascat, chiar în sala de sport unde se antrena. Glonțul a trecut milimetric pe lângă ea, însă individul nu s-a oprit acolo.
Acesta a stropit-o cu acid de baterie, care i-a provocat arsuri grave pe 30% din corp, inclusiv pe fața, brațe, gât, mâini și picioare. Tânăra a fost internată la terapie intensivă și a trebuit să treacă prin cinci operații și luni întregi de recuperare, în care a fost nevoită să învețe din nou să mănânce, să meargă și să-și desfășoare activitățile de zi cu zi.
Individul, Paul Cameron, în vârstă de 21 de ani, fusese prieten cu Davina timp de cinci luni și se pare că își dorea o relație romantică cu ea, însă a fost refuzat.
Pentru a se răzbuna și a-i distruge întreaga carieră, bărbatul a atacat-o cu acid.
„Sper ca el să primească închisoare pe viață, pentru că mi-a distrus viața,” a declarat ea, potrivit Daily Mail. Paul Cameron a fost arestat și urmează să își primească pedeapsa.
În ciuda traumelor suferite, tânăra și-a refăcut viața, acum călătorește și face ceea ce iubește cel mai mult - sport. Pe rețelele de socializare este urmărită de aproape 22 de mii de oameni, care o admiră enorm pentru curajul și puterea sa.
Foto: Instagram