
O celebră creatoare de cinținut, cu aproape aproape 500.000 de urmăritori în mediul online, s-a stins din viață fulgerător după ce a acuzat dureri abdominale. Tânara a fost supusă unei intervenții chirurgicale, dar nu a supraviețuit! Care este cauza decesului!
Gallery
Esther Thomas, creatoare de conținut din Nigeria, cunoscută în mediul online sub numele de „Sunshine”, a murit pe 9 ianuarie, potrivit unui anunț făcut de familia sa pe Instagram. Influencerița avea aproape 500.000 de urmăritori pe rețelele de socializare, unde era apreciată pentru videoclipurile sale comice, realizate sub formă de sketch-uri.
Într-un mesaj publicat pe 10 ianuarie, familia a anunțat decesul subit al tinerei, precizând că aceasta suferea de un fibrom și a murit după ce a fost supusă unei intervenții chirurgicale.
„Cu durere în inimă, anunțăm trecerea în neființă a iubitei noastre fiice și surori”, au anunțat apropiații ei.
Chidera Madu, actor și creator de conținut, prieten foarte bun cu Esther, a oferit mai multe detalii despre circumstanțele decesului.
Potrivit acestuia, Esther Thomas a început să acuze dureri abdominale pe 28 decembrie, iar starea sa s-a agravat la începutul lunii ianuarie, fiind transportată de urgență la spital pe 1 ianuarie. Investigațiile medicale au arătat că fibromul de care suferea crescuse considerabil, iar medicii au recomandat o intervenție chirurgicală pentru îndepărtarea acestuia, notează People.
Deși operația a fost un succes, Chidera Madu susține că influencerița ar fi suferit complicații postoperatorii, care au dus ulterior la decesul său.
Fanii lui Esther și-au exprimat șocul și durerea în mediul online: „Încă nu pot procesa ce s-a întâmplat. Este greu de crezut”.
Foto: Instagram