
14 morți în doar 10 zile! O localitate adesea frecventată de români a stârnit spaimă în rândul oamenilor după ce au avut loc 14 decese într-un timp foarte scurt.
O situație neobișnuită și tulburătoare a fost semnalată la începutul anului 2026 într-o localitate din Italia frecvent vizitată și de români. Este vorba despre Castiglion Fiorentino, din regiunea Toscana, provincia Arezzo, o comunitate cu aproximativ 12.800 de locuitori, unde numărul deceselor a crescut brusc într-un interval foarte scurt de timp.
Alarma a fost trasă chiar de primarul localității, Mario Agnelli, care a atras atenția asupra bilanțului îngrijorător din primele zile ale anului. Potrivit acestuia, în doar 10 zile s-au înregistrat 14 decese, o situație fără precedent pentru oraș, inclusiv în perioada pandemiei. Edilul a catalogat fenomenul drept „în afara normalului”.
„Ar putea fi o coincidență, o perioadă deosebit de nefericită”, a declarat Mario Agnelli, precizând totodată că intenționează să „încerce să înțeleagă motivele”, a spus el pentru presa italiană.
Mai mult, primarul a subliniat că un trend similar pare să fie observat și în alte localități din provincia Arezzo, ceea ce ridică și mai multe semne de întrebare.
„Profit de această ocazie pentru a-mi exprima cele mai sincere condoleanțe tuturor celor 14 familii care au pierdut persoane dragi, de toate vârstele, în primele zece zile ale acestui an”.
Declarațiile primarului au stârnit însă controverse în cadrul consiliului local. Unii aleși l-au criticat, susținând că mesajul său ar putea crea panică inutilă și ar afecta imaginea localității, inclusiv din punct de vedere turistic.
„Ar putea fi o coincidență, o perioadă deosebit de ghinionistă sau poate că valul de gripă, care îi afectează pe cei mai vulnerabili, au de-a face cu asta”, a precizat Mario Agnelli.
În sprijinul îngrijorărilor sale, Mario Agnelli a invocat și situația din sistemul sanitar local:
„Mi s-a spus că acest lucru nu este specific provinciei noastre, Arezzo. La San Donato, principalul spital pentru zona Arezzo, au fost înființate simultan 17 morgi. Ne confruntăm cu o situație anormală, inexplicabilă în acest moment, dar ale cărei motive trebuie explorate”.
foto: facebook