Gigel Frone a devenit cunoscut în anul 2012, atunci când a participat pentru prima oară în emisiunea „Românii au talent”. În ciuda faptului că nu a plecat acasă nici cu marele premiu și nici cu trofeul, a câștigat simpatia și aprecierea fanilor emisiunii.
Pentru Gigel Frone, emisiunea „Românii au talent” a reprezentat o adevărată rampă de lansare. Chiar și acum, după 14 ani distanță de când s-a numărat printre concurenții sezonului din 2012, acesta încă este chemat la diverse petreceri.
Deși solicitările încă vin, Gigel Frone a decis să facă o schimbare importantă. Nu renunță la pasiunea pe care o are pentru muzică și nici nu vrea să își dezamăgească fanii refuzând invitațiile la evenimente, dar nu mai poate cânta pe bani puțini, mai ales din cauza faptului că prețurile au crescut, iar pansia de boală pe care o încasează este foarte mică.
Prin urmare, a decis să crească prețurile, dar nu are un tarif fix, deoarece își dorește ca acesta să fie stabilit de comun acord cu persoanele care îl cheamă să cânte.
„Nu mă mai duc să cânt pe mai nimic, pe 200 sau pe 300 de lei, cum vrea lumea să-mi dea. Nu vedeți ce grea e viața, ce mai e suta de euro în ziua de azi? Te duci la piață și nu iei mai nimic. Așa că, de anul acesta, nu mai merg la cântări, pe bani puțini, dar nici nu iau pielea de pe om, ne înțelegem”, a spus acesta, conform Click.
În prezent, Gigel Frone continuă să locuiască la hotel și speră ca, într-o bună zi, să întâlnească o femeie care să îl iubeasca și alături de care să își întemeieze propria familie. De șapte ani, fostul concurent de la „Românii au talent” locuiește la hotel și susține că nu vrea să se mute cu chirie, deoarece s-ar simți singur.
Mai mult decât atât, a precizat că are grijă în ceea ce privește modul în care își gestionează finanțele, deoarece trebuie să își poată plăti hotelul, pentru a nu rămâne pe drumuri.