Claudiu Dragoș Bănescu a făcut public faptul că divorțează de Camelia Voinea, antrenoarea de gimnastică. Pe rețelele sociale, el și-a împărtășit nemulțumirile legate de cei patru ani petrecuți împreună și a făcut declarații surprinzătoare despre viața lor de cuplu. În replică, Camelia Voinea susține că acuzațiile soțului său sunt nefondate și că reacția lui este influențată de gelozie.
Gallery
Recent, o ceartă între cei doi a atras atenția publicului după ce poliția Secției 9 București a intervenit la complexul sportiv „Lia Manoliu”, ca urmare a unui apel la 112. Acum, Bănescu confirmă că mariajul lor de patru ani se încheie.
Pe Facebook, el a vorbit deschis despre tensiunile din căsnicie și a adus acuzații directe fostului soț al Cameliei Voinea, Manuel Maneca. Bănescu susține că Maneca a locuit timp de trei ani în casa lor din Constanța fără acordul său.
„Povestea mea ca soț și tată vitreg alături de Camelia Voinea și Sabrina s-a încheiat și urmează divorțul. Înainte să aduc mulțumirile de rigoare pentru acest privilegiu de a petrece patru ani frumoși alături de ele vreau să fac o mențiune foarte importantă. Această mențiune îl privește strict pe Manuel Maneca, fostul soț al Cameliei care după ce am plecat la București, permanent timp de 3 ani a locuit cu noi în vila de la Constanța cu acceptul Cameliei bineînțeles, dar niciodată cu acceptul meu”, a scris Claudiu Dragoș Bănescu.
Declarațiile lui Claudiu Dragoș Bănescu au avut un ton personal și critic la adresa lui Maneca, pe care îl acuză că l-ar fi umilit și l-ar fi tratat cu superioritate.
„În weekend-urile în care ajungeam la Constanța se dădea jos din patul nostru conjugal și cât stăteam noi acasă dormea în living. Acest personaj sinistru, membru ilustru al societății de paraziți care ne înconjoară și trăiesc printre noi, un taki-puki cu aere de machidon care până la 65 și-a petrecut viața tăind frunză la câini, care a lucrat doar câțiva ani la nu știu ce firmă de asigurări ca manager de departament, dar le spunea tuturor că el a fost director, se credea permanent superior în discuțiile cu și despre mine folosind apelativul “țăranul sau țărăne”. Într-o zi s-a aprins tărâța în el atât de tare încât mi-a spus că e casa lui și eu să ies afară de acolo. A cui o fi casa nici nu mă mai interesează acum, dar vreau să fac această distinsă mențiune pentru domnul orășean Maneca: Nu sunt vinovat că am crescut la țară! De fapt, a fost și este o onoare”, a mai adăugat el.
Claudiu Dragoș Bănescu a minimalizat evenimentul de la „Lia Manoliu”, descriindu-l drept „o simplă și banală ceartă în familie”.
„Gimnastica rămâne o lume mirifică în care ele își scriu propria poveste unică în lume indiferent de scandalurile care au fost sau care vor mai veni. Incidentul de la Lia Manoliu a fost ceva izolat, de fapt nu s-a întâmplat nimic doar o simplă și banală ceartă în familie”, a explicat Bănescu.
În încheiere, fostul soț al Cameliei Voinea a mulțumit tuturor celor pe care i-a cunoscut în acești ani și a subliniat legătura specială cu antrenoarea și fiica acesteia, Sabrina.
„Le mulțumesc tuturor celor pe care i-am cunoscut în acești 4 ani prin Camelia și Sabrina: de la gimnaști, gimnaste și antrenori la oficialități și prieteni. Am avut ocazia unică să simt și să gust din cea mai frumoasă poveste a sportului românesc. Cu Camelia am dansat printre stele pe melodia ‘Amor, Amor’ a lui Arno Elias. Cu Sabrina am trăit nedreptatea prin care i s-a furat medalia de bronz la Jocurile Olimpice de la Paris. Am avut momentele noastre unice. Camelia, Sabrina, mă număr printre cei ce v-au iubit. Mulți spun că ați fost greșeala vieții mele, dar eu vă mulțumesc că m-ați primit, chiar și un ceas sub cerul vostru plin cu stele. Vă doresc din toată inima mea să găsiți mereu PUTEREA, MOTIVUL și CALEA pentru ca povestea voastră magică în gimnastică să aibă continuitate și să fie încununată de succese cât mai răsunătoare”, a încheiat el.
Antrenoarea a respins acuzațiile soțului său, susținând că nu a folosit niciodată un limbaj jignitor și că reacțiile lui sunt cauzate de gelozie.
„Nu am vorbit niciodată urât la adresa soțului meu. A fost o exagerare din partea lui, probabil venită din gelozie, pentru că mi-am educat și mi-am învățat copilul să nu aibă ură pe Manuel sau pe alte persoane”, a declarat Camelia Voinea pentru Cancan.
Sursă foto: Facebook; Getty