Otniela Sandu, mărturisiri sicere despre boala gravă care i-a furat copilăria: „E o minune de la Dumnezeu că pot să merg”
Citeste mai mult despre:
boala Otniela Sandu,
Puțini cunosc drama medicală care i-a marcat copilăria Otnielei Sandu. Diagnosticată cu o afecțiune congenitală severă, vedeta nu a mers până la vârsta de patru ani și a trecut prin ani întregi de tratamente și imobilizare. Sub îngrijirea reputatului medic Alexandru Pesamosca și susținută de credința insuflată de bunica sa, Otniela a reușit o recuperare considerată de mulți un adevărat miracol.
Gallery
În spatele imaginii pline de energie și optimism pe care o afișează astăzi, Otniela Sandu ascunde o poveste de viață tulburătoare. Diagnosticată încă de la naștere cu o afecțiune congenitală severă, vedeta nu a putut merge până la vârsta de patru ani. Salvarea a venit printr-o combinație de medicină, răbdare și credință, sub îndrumarea celebrului chirurg pediatru Alexandru Pesamosca.
Puțini știu că primii ani din viața Otnielei Sandu au fost marcați de spitale, imobilizare și tratamente dificile. Vedeta s-a născut cu o afecțiune gravă la nivelul șoldurilor, care i-a afectat mobilitatea încă din primele luni de viață.
Otniela Sandu nu a mers până la 4 ani: „Au spus că e o minune de la Dumnezeu că pot să merg”
Problemele de sănătate au fost prezente încă de la naștere, iar diagnosticul a fost unul sever. Afecțiunea era bilaterală, iar diferența dintre picioare era evidentă.
„Eu am avut luxație congenitală și nu am mers până la 4 ani. Bunica mă ducea la grădiniță, unde era ea educatoare, și purtam un aparat în care aveam picioarele la 90 de grade, spagat drept. Au spus că e o minune de la Dumnezeu că pot să merg. Diagnisticul a fost de congenitală bilaterală. Practic, m-am născut cu un picior mai lung și unul mai scurt”, a povestit Otniela Sandu, potrivit cancan.
În acei ani extrem de dificili, un rol esențial l-a avut reputatul medic Alexandru Pesamosca, considerat unul dintre cei mai mari chirurgi pediatri din România, cel care i-a urmărit evoluția și a crezut într-o șansă reală.
„Pesamosca a fost doctorul care a avut grijă de mine de mică. Am stat mult cu el, ani buni. Bunica lucra cu el și el mi-a adus un aparat de test. E și spital acum care îi poartă numele și a spus că Dumnezeu a făcut o minune.”
Otniela Sandu, despre copilăria trăită între imobilizare și dorința de a alerga
Copilăria Otnielei nu a fost una obișnuită. O perioadă lungă de timp a fost imobilizată, iar neputința de a se mișca i-a amplificat dorința de libertate, care avea să-i definească mai târziu viața.
„Știu că stăteam în pat și voiam să cobor, dar nu puteam singură. Mereu am avut foamea asta de a alerga, de a face lucruri. Așa am început eu cu urcatul pe munți și cu tot ce am făcut în zona asta. Am zis mereu că nimic nu e imposibil și că, dacă vrei ceva foarte tare, poți. Fac tot ce se spunea că nu voi face niciodată.”
În toată această perioadă, credința a avut un rol fundamental, insuflată constant de bunica sa.
„Bunica se ruga non-stop la Dumnezeu și mereu mi-a zis să cred în El, pentru că puterea Lui este peste a omului. Asta a fost lecția.”
Decizia care i-a schimbat viața Otnielei Sandu
Amintirea medicului care i-a schimbat viața este încă extrem de vie pentru Otniela Sandu.
„Și azi, când mă gândesc la el, am pielea de găină. El mi-a adus, practic, un aparat de test din Germania, dacă nu mă înșel. A spus că nu îmi face operație. Ca să-mi facă operație, ar fi trebuit să-mi scoată picioarele din șold și să le așeze din nou. Toate cazurile pe care le-a făcut așa rămâneau cu un picior puțin mai lung, nu mai scurt, adică toți șchiopătau. Și el a zis că nu face asta cu mine.”
Medicul a ales o soluție inovatoare pentru acea perioadă, evitând intervenția chirurgicală clasică.
„Bunica a fost de acord și a găsit aparatul acesta. A zis: „Hai să încercăm cu aparatul ăsta”, ca să-mi desfacă picioarele la 90 de grade, să stea drepte. Doi ani de zile. Asta însemna că așa dormeam, așa mergeam la baie.”
Tratamentul a presupus sacrificii uriașe pentru întreaga familie.
„Pentru chestia asta am stat la bunica patru ani, pentru că mama mai avea încă doi copii. Părinții veneau și stăteau cu mine, mă vizitau, dar bunica mă ducea la grădiniță, bunica făcea tot.”
Otniela Sandu: „Nu se presupunea vreodată că voi putea să merg”
După scoaterea aparatului, Otniela a trebuit să învețe efectiv să meargă, un proces dificil și emoționant.
„Eu, când am scos aparatul, de la 4 ani până la 5 ani, am învățat să merg. Pentru că nu știam, nu puteam să merg, mă târam pe coate.”
Au urmat și alte momente grele, inclusiv un episod dureros în copilărie, însă recuperarea a fost completă.
„Nu se presupunea vreodată că voi putea să merg, sau să urc pe munți, sau să schiez, sau să fac toate lucrurile astea. Toată viața părinții au încercat să mă protejeze, să nu fac niciun efort, să mă țină într-o cutie. Iar eu toată viața am fugit.”
Astăzi, Otniela Sandu spune că nimic nu o mai poate opri.
„Și azi, cele mai lăudate sunt picioarele mele. Acum nu am nimic care să mă poată ține pe loc. Practic, am fost imobilizată și nu îmi mai e frică de nimic. E o binecuvântare că pot să merg și apoi să fac tot ce fac.”
Sursă foto: Instagram
Parteneri editoriali
Videoclipuri cu știri
Citește și
Ultimele articole
Top citite
L-ai pierdut la TV
Episoade noi acum pe VOYO
7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând
