• PRO TV
  • A vorbit pentru prima dată despre căsătorie. Și-au oficializat relația după ce au petrecut o noapte de neuitat la un hotel, iar acum el a făcut primele declarații despre pasul cel mare

A vorbit pentru prima dată despre căsătorie. Și-au oficializat relația după ce au petrecut o noapte de neuitat la un hotel, iar acum el a făcut primele declarații despre pasul cel mare

A vorbit pentru prima dată despre căsătorie. Și-au oficializat relația după ce au petrecut o noapte de neuitat la un hotel, iar acum el a făcut primele declarații despre pasul cel mare

Celebrul actor a avut un moment de sinceritate despre viața personală și a confirmat că se vede, la un moment dat, ajungând la altar alături de Kylie Jenner.

Gallery

Timothée Chalamet, primele declarații despre căsătorie

Timothée Chalamet a abordat, în sfârșit, subiectul căsătoriei cu iubita sa, Kylie Jenner, mărturisind că își imaginează un viitor în care cei doi vor deveni soț și soție.

Declarațiile au fost făcute în cadrul unui eveniment de promovare organizat recent la Londra, cu ocazia lansării noului său film, „Marty Supreme”, unde actorul a fost supus unui tir de întrebări despre viața sa sentimentală.

„Da”, a spus fără ezitare.

„Ai o iubită?”, l-a întrebat intervievatorul pe Chalamet, în timp ce actorul zâmbea și lua o gură dintr-o sticlă de suc.

„Da”, a răspuns acesta râzând.

Întrebarea următoare a venit imediat: „Crezi că te vei căsători vreodată?”

„Wow, asta e foarte personal. Foarte personal”, a spus Chalamet, zâmbind larg.

Cu toate acestea, nu a evitat răspunsul și a adăugat fără ezitare: „Da. Da.”

În momentul în care jurnalistul a întrebat, în glumă, dacă „noi” am putea participa la nuntă, actorul a vrut să știe dacă se referă doar la el sau și la publicul prezent.

După ce sala a izbucnit în aplauze și urale, intervievatorul l-a sfătuit amuzat că „ar fi mai bine să spună nu”.

Timothée Chalamet și Kylie Jenner se comportă ca și cum ar fi căsătoriți

La începutul acestei luni, Page Six a relatat în exclusivitate că Timothée Chalamet și Kylie Jenner, în vârstă de 28 de ani, locuiesc împreună în Los Angeles de mai bine de un an.

„Sunt obsedați unul de celălalt și sunt mereu împreună”, a declarat o sursă apropiată cuplului, adăugând că „e ca și cum ar fi deja căsătoriți”.

Aceeași sursă a mai dezvăluit că actorul este implicat și în viața copiilor lui Kylie Jenner. Antreprenoarea miliardară are doi copii din relația anterioară cu rapperul Travis Scott: pe Stormi, în vârstă de 7 ani, și pe Aire, de 3 ani.

Chalamet a însoțit-o pe Jenner la ediția din acest an a premiilor Critics’ Choice Awards și Golden Globe Awards, unde a câștigat de două ori trofeul pentru cel mai bun actor, grație rolului său din „Marty Supreme”.

În ambele discursuri de acceptare, actorul i-a mulțumit „partenerei” sale și și-a declarat public dragostea pentru ea.

Primele zvonuri despre relația lui Timothée Chalamet cu Kylie Jenner au apărut la începutul anului 2023.

Sursă foto: Getty, Profimedia

Parteneri editoriali

Share

Videoclipuri cu știri

Citește și

Ultimele articole

Top citite

L-ai pierdut la TV

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni