
Doi medici au fost puși sub acuzare după ce un pacient în vârstă de 65 de ani a murit în timpul unei proceduri estetice de remodelare intimă masculină, desfășurată într-o clinică privată din capitala Franței.
Victima, Ehud Arye Laniado, om de afaceri belgiano-israelian și patron al companiei Omega Diamonds, a suferit un atac de cord în timp ce i se făceau injecții pentru remodelarea intimă la clinica Saint-Honoré-Ponthieu, pe 2 martie 2019, notează People.
Chirurgului principal, identificat drept Guy H., este acum urmărit penal pentru neacordarea de ajutor unei persoane aflate în pericol, infracțiuni legate de substanțe interzise și exercitarea ilegală a profesiei medicale.
Conform anchetei, serviciile de urgență au fost chemate pentru prima dată în jurul orei 20:00, după ce pacientul s-a plâns de dureri abdominale. Unul dintre martori a declarat că apelul a fost făcut la cererea chirurgului care, în ciuda semnelor că pacientul nu este bine, ar fi decis să continue intervenția. Două ore mai târziu, echipajele medicale au fost solicitate din nou, însă au ajuns mult prea târziu.
Autopsia a stabilit că decesul a fost cauzat de hipertrofie cardiacă. Surse judiciare au precizat că injecțiile administrate în timpul procedurii au fost rapid excluse drept cauză directă a morții.
Medicii care s-au ocupat de procedură au fost suspendați din activitate: chirurgul principal pentru 15 luni, iar asistentul pentru 12 luni, primind amenzi de 50.000, respectiv 20.000 de euro.
Foto: Facebook