Și-au ținut relația ascunsă la început, dar au confirmat povestea de dragoste chiar de ziua lui de naștere. Vedeta din România și iubitul ei nu se mai ascund și a postat surpriza pe care i-a făcut-o: „La mulți ani!”
Gallery
Viviana Sposub și Iustin Chiroiu formează un cuplu de câteva luni, dar au decis să își țină relația departe de ochii celor din jur. Chiar dacă au colaborări din punct de vedere profesional, aceștia și-au asumat public relația abia acum.
Viviana Sposub și Iustin Chiroiu formează unul dintre cele mai noi cupluri din showbiz, iar fanii au remarcat chimia dintre ei, dar și cât de bine le stă împreună. În urmă cu doar câteva zile, creatorul de conținut și-a serbat ziua de naștere, iar iubita lui l-a serbat așa cum se cuvine.
La începutul lunii februarie, Iustin Chiroiu a împlinit 25 de ani. Pe contul său de Instagram, Viviana Sposub a postat imagini cu tortul pe care i l-a cumpărat, împreună cu câteva emoticoane prin care a confirmat, oficial, că formează un cuplu.
Iustin Chiroiu a decis să își facă un cadou de ziua lui, odată cu împlinirea vârstei de 25 de ani. Influencer-ul și-a achiziționat un ceas de lux, pe care a plătit o mică avere.
Primele zvonuri despre relația dintre Viviana Sposub și Iustin Chiroiu au început să circule încă din toamnă, după ce au început să colaboreze. Deși internauții și-au dat seama că formează un cuplu, nu s-au afișat împreună și nici nu au postat mesaje în acest sens.
La începutul acestui an, Viviana Sposub și iubitul ei au plecat în Londra și, nici de acolo, nu s-au afișat împreună. Fosta prezentatoare de televiziune a postat un videoclip și, pe fundal, se auzea vocea lui Iustin Chiroiu.
Mai mult decât atât, acesta i-a lăsat iubitei sale un comentariu prin care a complimentat-o, iar fanii au apreciat imediat schimbul de replici dintre ei: „Ținuta este nu că perfectă, în Anglia se mai îmbracă două sau trei femei așa”.
Sursa foto: Instagram