• PRO TV
  • Cine sunt prezentatorii de la finala Eurovision România 2026

Cine sunt prezentatorii de la finala Eurovision România 2026

Cine sunt prezentatorii de la finala Eurovision România 2026

Actorii Giulia Nahmany şi Daniel Nuţă vor fi gazdele ultimului act al Selecţiei Naţionale 2026.

Pe 4 martie, cele două vedete vor prezenta marea finală Eurovision România: dacă pentru Giulia, Televiziunea Română nu mai are secrete, după ce a prezentat emisiunea „Transformarea”, la TVR 1, pentru Daniel, prezența în studiourile Televiziunii Publice este o experiență nouă”.

Actriță, om de televiziune, pasionată de muzică, Giulia este nerăbdătoare să urce pe scena Selecției Naționale: „Pentru mine, Eurovision este un spectacol care uneşte prin muzică. Simt că am fost aleasă să prezint acest show pentru că voi aduce un plus de rafinament, emoţie autentică, sclipire și un aer internaţional, dar şi acea energie care creează conexiune și magnetism. Este un moment în care devenim parte din ceva mai mare decât noi, iar acum este timpul să construim împreună un show de neuitat. Mă simt profund onorată.”

Eurovision este unul dintre reperele esenţiale pentru muzica românească — o scenă pentru talente noi şi pentru artişti care au ceva important de spus în industria muzicală locală și europeană. Tocmai de aceea am acceptat să fac parte din acest show şi să contribui, chiar şi cu o mică parte, la un moment important pentru un artist român și pentru România, ulterior, în finala de la Viena”, mărturiseşte Daniel Nuţă, unul dintre cei mai vizibili actori români ai actualei generații, pregătit să intre în atmosfera Eurovision.

Miercuri, 4 martie, finaliștii Lelecției Naționale 2026 vor concura în ultimul act al competiției:

Alejandro Zandes & Emil Rengle - Bailando Solo

Alexandra Căpitănescu - Choke Me

Antonio Pican - Humans”,

Edward Maya x LavBbe x Costi - Everybody Needs Somebody

Emy Alupei - Tili Bom

HVNDS - HVNDS - DOR

Monica Odagiu - Fereastră Pentru Un Orb

Olivia Addams - Croco

Robert Lukian - Fire to the lies

Vanu - Therapy Enemy

Wrs - All The Way

Yguana - Happy Birthday

Marea Finală va avea loc în studiourile TVR, pe 4 martie, când juriul va alege reprezentantul României la ESC 2026. Pentru ultimul act al Selecției Naționale, Televiziunea Română va realiza un show tv, transmis în direct, on air şi online, în exclusivitate la TVR.

În finala Selecției Naționale, publicul ar putea fi din nou implicat în alegerea reprezentantului țării noastre la concursul internațional: numărul de vizualizări acumulat de fiecare piesă finalistă în playlistul publicat pe 15 februarie pe canalul oficial de YouTube al TVR - youtube.com/@TVRcanaluloficial va constitui un element de departajare în caz de balotaj.

Regulamentul concursului, precum şi mai multe detalii, pot fi accesate pe site-ul oficial, la adresa eurovisionromania.ro.

Pentru orice clarificări sau informații suplimentare, ne puteți trimite mesaje la adresa [email protected].

Despre gazdele finalei Selecţiei Naţionale:

Giulia Nahmany este o actriță de talie internațională, remarcată pentru forța sa scenică, magnetismul natural și feminitatea sofisticată care îi definesc prezența.

Și-a început cariera de la o vârstă fragedă în televiziune, iar ulterior a prezentat propria emisiune la TVR, experiență care i-a consolidat naturalețea în direct și conexiunea autentică cu publicul. A studiat la Londra și și-a aprofundat pregătirea în actorie, urmând diverse cursuri în școli din Marea Britanie și din Statele Unite, construindu-și astfel un parcurs artistic internațional. De-a lungul carierei, a colaborat cu regizori precum Michael Damian, Horațiu Mălăele și Adrian Sitaru, fiind implicată în producții distribuite la nivel global.

Debutul său ca producător și protagonist în lungmetrajul Love by Design, unde a jucat alături de celebra Jane Seymour („Dr. Quinn”), i-a adus un premiu la Newport Beach Film Festival din California. Recent, a finalizat un nou proiect semnat de un regizor internațional premiat, alături de actori de notorietate globală.

Prin eleganță, magnetism și o prezență captivantă, Giulia Nahmany transformă fiecare apariție într-un moment memorabil.

Daniel Nuță este unul dintre actorii români ai generației tinere care s-a remarcat prin proiectele internaționale pe care le-a realizat, dar și local, prin proiectele cinematografice și de televiziune.

Daniel este absolvent al Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică din București la arta actorului, dar și masterand al Masterului de Producție de Film la aceeași universitate.

Debutul său în televiziune a fost în 2016, cu un rol în serialul american Tyrant (produs de FX), apoi Daniel a construit o carieră diversă și consistentă atât în plan național, cât şi internațional.

Interpretarea lui Vlad Ţepeş în sezonul 2 al docudramei Rise of Empires: Ottoman – o producție Netflix vizionată la nivel global, i-a consolidat notorietatea în afara României. Ulterior, a avut un rol important în producția House of David, sezonul 2, realizată de Amazon Prime.

Pe lângă cariera de actor, Daniel și-a extins implicarea în domeniu și ca producător de film unde urmează să realizeze mai multe proiecte de film și serial.

România va intra pe 14 mai în concursul internațional, în semifinala cu numărul doi

Luni, 12 ianuarie, la Viena, oraşul care va găzdui concursul Eurovision Song Contest din acest an, a avut loc tragerea la sorţi pentru împărţirea ţărilor participante în cele două semifinale ale competiţiei. Sorții au decis ca România să intre în prima parte a semifinalei cu numărul 2 a concursului, pe 14 mai 2026.

Sub sloganul „United by Music”, Eurovision Song Contest 2026 va avea loc la Viena, cu semifinalele pe 12 şi 14 mai şi finala pe 16 mai. La ediția cu numărul 64 a competiției muzicale, alături de România s-au mai înscris 34 de țări: Albania, Armenia, Australia, Austria, Azerbaidjan, Belgia, Bulgaria, Croația, Cipru, Cehia, Danemarca, Estonia, Finlanda, Franța, Georgia, Germania, Grecia, Israel, Italia, Letonia, Lituania, Luxemburg, Malta, Moldova, Muntenegru, Norvegia, Polonia, Portugalia, San Marino, Serbia, Suedia, Elveția, Ucraina și Marea Britanie.  

Precedenta ediţie a competiţiei muzicale a fost câştigată de reprezentantul Austriei, JJ, cu piesa „Wasted Love”.

Parteneri editoriali

Share

Videoclipuri cu știri

Citește și

Ultimele articole

Top citite

L-ai pierdut la TV

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni