Jim Carrey a făcut senzație la Premiile Cesar 2026, confirmând pentru prima dată relația cu iubita sa, Minzi. Actorul canadian a primit premiul onorific al Academiei Franceze la L’Olympia din Paris și a ținut un discurs emoționant în care și-a exprimat dragostea pentru Minzi, fiica și nepotul său.
Gallery
Starul din „The Truman Show” a primit premiul onorific al Academiei Franceze și a ținut un discurs emoționant în franceză, mulțumindu-i iubitei și familiei sale.
Jim Carrey a atras toate privirile joi seara, 26 februarie, la L’Olympia din Paris, unde a participat la Premiile Cesar 2026. Actorul în vârstă de 64 de ani și iubita sa, Minzi, au făcut o apariție spectaculoasă, confirmând pentru prima dată public relația lor.
În momentul în care a primit premiul onorific, Jim Carrey și-a exprimat recunoștința într-un discurs emoționant, ținut integral în franceză, adresând mulțumiri iubitei, dar și familiei sale.
„Mulțumesc minunatei mele familii, fiicei mele Jane și nepotului meu Jackson. Vă iubesc acum și pentru totdeauna. Mulțumesc sublimei mele companii, Minzi. Te iubesc, Minzi. Și, în final, mulțumesc celui mai amuzant om pe care l-am cunoscut vreodată: tatăl meu, Percy Joseph Carrey, care mi-a arătat valoarea iubirii, generozității și râsului”, a spus actorul.
VEZI IMAGINILE ÎN GALERIA FOTO
Conform unei relatări în Just Jared, Jim Carrey și Minzi au fost văzuți împreună încă din februarie 2022, în timpul unei ieșiri nocturne în Los Angeles. Detaliile despre începutul relației lor rămân neclare.
Minzi este o actriță și artistă stabilită în Los Angeles, implicată în diverse proiecte creative în domeniul divertismentului. Deși își menține un profil mai discret față de Carrey, ea își demonstrează pasiunea pentru artă prin spectacole și conținut artistic publicat pe diferite platforme.
Starul cunoscut din filme precum „Mask” și „How the Grinch Stole Christmas” a primit o ovație în picioare la primirea premiului onorific, acordat în mod tradițional unei personalități internaționale. Anul trecut, trofeul i-a revenit Juliei Roberts. Pe scenă, Carrey a fost introdus de regizorul Michel Gondry, cu care a colaborat acum 22 de ani la „Eternal Sunshine of the Spotless Mind”.
Sursă foto: Getty; Profimedia