• PRO TV
  • Boala de care suferă criminalul care l-a omorât pe actorul din „Jumanji” și „Top Gun”: „L-am ucis pe omul păcatului”

Boala de care suferă criminalul care l-a omorât pe actorul din „Jumanji” și „Top Gun”: „L-am ucis pe omul păcatului”

Boala de care suferă criminalul care l-a omorât pe actorul din „Jumanji” și „Top Gun”: „L-am ucis pe omul păcatului”

Actorul american cunoscut pentru aparițiile sale în filmele „Top Gun: Maverick” și „Jumanji” a fost ucis într-o tragedie care a șocat comunitatea artistică din Statele Unite.

Noi detalii despre suspectul crimei au fost făcute publice de partenera de viață a victimei, care susține că fiul ei suferea de schizofrenie și renunțase recent la tratamentul prescris de medici.

Potrivit informațiilor apărute în presa americană, Michael Gledhill este acuzat că l-a înjunghiat mortal pe actorul James Handy în fața locuinței sale din Tarzana (California). Bărbatul a fost arestat pentru omor și este în prezent încarcerat, având o cauțiune stabilită la două milioane de dolari.

Partenera actorului, Wendy Gledhill, a declarat pentru TMZ că fiul său, Michael, fusese diagnosticat cu schizofrenie în iulie 2025 și primise tratament medicamentos pentru această afecțiune psihică severă.

Gallery

​Femeia a susținut însă că a aflat ulterior că acesta încetase să își mai ia medicamentele cu aproximativ o săptămână înainte de tragedie. Potrivit declarațiilor sale, relația dintre Michael și James Handy nu era întotdeauna una perfectă, însă cei doi se comportau civilizat unul cu celălalt.

„Știu că familia lui James știe cât de mult l-am iubit. Îmi pare atât de rău. Îmi pare atât de rău că s-a întâmplat asta”, a declarat Wendy Gledhill, care a mărturisit că încă încearcă să proceseze cele întâmplate.

Ea a mai spus că nu poate înțelege cum fiul său ar fi putut fi responsabil pentru moartea bărbatului pe care îl iubea și că încearcă să treacă peste această perioadă „o zi pe rând, un minut pe rând”.

Actorul în vârstă de 81 de ani a fost găsit mort în curtea casei sale după ce autoritățile au primit un apel la numărul de urgență 911 care anunța o situație gravă.

​Potrivit informațiilor furnizate de poliție, apelantul i-ar fi spus dispecerului: „Sunt fiul omului, tocmai l-am ucis pe omul păcatului”. După sosirea forțelor de ordine și supravegherea zonei, Michael Gledhill s-a predat autorităților și a fost arestat.

James Handy a avut o carieră îndelungată în industria cinematografică și de televiziune. Ultimul său rol important a fost în „Top Gun: Maverick”, unde l-a interpretat pe barmanul Jimmy. De-a lungul anilor, actorul a mai apărut și în producții cunoscute precum „Jumanji”, dar și în numeroase seriale de televiziune.

foto: captură video

Parteneri editoriali

Share

Videoclipuri cu știri

Citește și

Ultimele articole

Top citite

L-ai pierdut la TV

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni