Autorităţile din Dubai şi Abu Dhabi au cerut unităților de cazare să le permită turiștilor blocați să rămână mai mult timp, în contextul în care tensiunile din Orientul Mijlociu le-au dat peste cap planurile de călătorie. Decizia face parte dintr-un demers comun menit să ofere sprijin și siguranță vizitatorilor străini, afectați de anulări sau întârzieri ale zborurilor.
Potrivit datelor comunicate duminică seara de Ministerul Afacerilor Externe, 1.066 de cetățeni români se află în prezent în statele afectate de războiul din Iran. Numărul românilor aflați în Emiratele Arabe Unite nu poate fi însă stabilit cu exactitate, întrucât în această categorie intră atât turiști, cât și persoane aflate în tranzit sau români care lucrează în zonă.
În acest context, Departamentul pentru Economie şi Turism din Dubai a emis o directivă oficială adresată managerilor hotelurilor, prin care le solicită să permită oaspeților afectați să își prelungească șederea în aceleași condiții ca cele ale rezervării inițiale.
Conform Emarat Al Youm, citată de Știrile PROTV, hotelurile au fost îndemnate să coopereze pentru a evita orice întrerupere a cazării turiștilor care nu pot pleca.
O măsură și mai amplă a fost adoptată de autoritățile din Abu Dhabi, care au anunțat că guvernul va acoperi integral costurile de cazare pentru oaspeții blocați din cauza situației din Orientul Mijlociu.
Departamentul pentru Cultură şi Turism Abu Dhabi a precizat că unitățile de cazare trebuie să prelungească șederea oaspeților până în momentul în care aceștia vor putea părăsi țara.
„Având în vedere circumstanţele actuale şi faptul că unii oaspeţi au ajuns la data de check-out, dar nu pot călători din motive care nu ţin de voinţa lor, vă rugăm să le prelungiţi şederea până când vor putea pleca”, se arată în document.
În document se mai arată că „prețul şederii prelungite va fi acoperit de DCT Abu Dhabi” şi solicită hotelurilor să transmită facturile direct departamentului.
Foto: Shutterstock