Emily Burghelea și familia ei au plecat într-o vacanță, în Mauritius, dar fără să anticipeze ce avea să se întâmple. Cu doar două zile înainte de revenirea în țară, războiul din Orientul Mijlociu a izbucnit și, acum, nu mai pot pleca.
Gallery
Avionul cu care Emily Burghelea și familia ei trebuiau să se întoarcă din Mauritius avea escală în Dubai, dar, din cauza conflictului, spațiul aerian a fost închis. Prin urmare, sunt nevoiți să găsească o altă cazare pe insulă, deoarece nicio altă rută disponibilă nu mai are bilete nevândute.
În vara anului 2024, Emily Burghelea a fost implicată într-un accident de proporții, care se putea termina tragic. Mașina în care se afla, și care se îndrepta spre aeroport, a intrat frontal într-un TIR, prezentatoarea având nevoie de câteva intervenții chirurgicale pentru a-și reveni complet.
La finalul lunii februarie, pentru a depăși în totalitate incidentul, a decis să mai meargă o dată în Mauritius, alături de soțul ei, cei trei copii ai lor, mama ei și socrii săi. Spre finalul vacanței, Iran a fost atacat, iar spațiul aerian al mai multor țări a fost închis.
Printre persoanele afectate se numără și Emily Burghelea și familia ei, care nu mai pot pleca din Mauritius. Escala pe care ar fi trebuie să o facă în Dubai nu mai este posibilă și nicio altă rută spre România nu mai are bilete disponibile.
„Am rămas blocați în Mauritius. Nu există nicio cale să mai ajungem acasă. Toate zborurile către Dubai, unde aveam escală, sunt anulate, iar toate celelalte rute spre casă sunt SOLD OUT.
Cea mai rea parte este că noi trebuia să plecăm și ne expiră cazarea. Și, pentru că sunt foarte mulți turiși în aceeași situație ca noi, nu avem unde să stăm. Să rămâi blocat în Mauritius..hmm..e ok, dacă ai unde să stai. Dar, dacă nu ai unde să stai, a nasol.
Am verificat toate posibilele rute din Mauritius, cu altă escală, toate sunt fully booked. Chiar nu știu ce o să facem mâine”, a povestit Emily Burghelea pe contul ei de Instagram.
Sursa foto: Instagram