O tragedie a avut loc la o clinică medicală din Constanța, acolo unde Alexandra, o asistentă în vârstă de 23 de ani, s-a stins din viață subit, la locul de muncă.
Alexandra V. este asistenta în vârstă de 23 de ani care în dimineața zilei de vineri, 27 februarie 2026, s-a stins din viață subit, în timpul programului de muncă, anunță Adevărul.
Potrivit primelor informații apărute în spațiul public, tânăra a fost adusă de tatăl ei până în curtea unității medicale, acolo unde urma să își înceapă programul de muncă. La scurt timp însă, aceasta le-a spus colegilor că se simte rău, apoi a leșinat.
Directorul general al spitalului, Ion Marius Rușa, a declarat pentru Adevărul că o colegă a prins-o în brațe în momentul în care Alexandra a început să își piardă cunoștința. La doar câteva minute distanță, victima a început să aibă convulsii și a fost transportată într-unul dintre cabinetele medicale. Acolo, medicul anestezist a constatat că asistenta nu avea puls, activitate cardiacă sau tensiune arterială.
Cu toate că a fost intubată și i-au fost aplicate imediat manevrele de resuscitare, inima tinerei a cedat.
Potrivit primelor informații, asistenta nu era cunoscută cu afecțiuni medicale. Nu se cunoaște încă ce i-a cauzat decesul.
„Cu profundă tristețe anunțăm trecerea la cele veșnice a colegei noastre, la doar 23 de ani. Plecarea ei fulgerătoare lasă un gol imens în sufletele noastre și în colectivul medical din care a făcut parte. A fost un om cald și implicat, o colega aflata la început de drum. În aceste momente de durere, suntem alături de familia îndurerată și le transmitem sincere condoleanțe, putere și mângâiere. Odihnește-te in pace!”, se arată în mesajul Spitalului Euromaterna din Constanța.
foto: euromaterna