Se pare că relația dintre Donald și Melania Trump este mai complicată decât credeam. În timpul vizitei lor oficiale în Marea Britanie, în 2025, cuplul nu doar că ar fi dormit în camere separate, dar și-ar fi adus propriile așternuturi din SUA, potrivit surselor de la palatul Windsor.
Gallery
Fiecare suită avea pat dublu și pat simplu, dar prima doamnă a insistat să stea singură în dormitor, scrie AOL.
Sursele spun că gestul lor a stârnit surprindere printre oficialii britanici, mai ales că a fost vorba de o ședere scurtă.
Se pare că zvonurile despre viețile „separate” ale celor doi nu sunt nefondate. Autorul Michael Wolff a declarat recent că Donald și Melania „trăiesc vieți separate”, iar comportamentul lor confirmă acest lucru. Acesta spune că Melania petrece timp mai mult la reședința ei din New York și pare total dezinteresată atunci când apar împreună în public. Casa Albă a negat vehement și l-a numit „mincinos” pe Wolff.
Potrivit cărții „The Art of Her Deal: The Untold Story of Melania Trump”, Donald și Melania nu mai împart de ceva timp aceeași cameră. Printre motive ar fi și faptul că cei doi au gusturi diferite în materie de design. Donald vrea dormitor în nuanțe închise, în timp ce Melania preferă albul și culorile deschise.
Într-un interviu pentru GQ, Melania Trump a declarat că “secretul unei căsniciii fericite este faptul că ea și soțul ei folosesc băi separate. Se pare că fosta Prima Doamnă a Americii a uitat să menționeze că regula se aplică și în cazul dormitorului.
Un alt obicei care ar putea s-o țină pe Melania departe de dormitorul soțului este faptul că acesta se trezește la 5.30 ca să urmărească știrile. „Majoritatea oamenilor nu se trezesc cu noaptea în cap ca să se uite la televizor sau să scrie pe Twitter. Așa că acesta poate fi un motiv pentru care Melania alege să doarmă separat”, declara în trecut un alt apropiat al cuplului.
Fotografii: Getty Images/ Profimedia Images
CITEȘTE ȘI: