Adriana Zidaru, una dintre creatoarele de conținut cunoscute pe TikTok în România, a anunțat că a pierdut cea de-a treia sarcină. Tânăra, care este deja mama a doi băieți, a povestit urmăritorilor săi prin ce a trecut și cum a ajuns de urgență la spital.
Gallery
Adriana Zidaru a împărtășit cu comunitatea ei de pe TikTok o veste tristă, sarcina pe care o avea s-a oprit din evoluție. Influencerița, care își ține constant fanii la curent cu viața ei, a vorbit deschis despre momentul dificil prin care trece.
Tânăra a povestit că aștepta cu emoție venirea pe lume a celui de-al treilea copil și spera că de această dată va avea o fetiță. Din păcate, bucuria nu a durat mult.
Într-o dimineață, Adriana a început să se simtă rău și a realizat rapid că ceva nu este în regulă.
„În jurul orei 08:00 dimineața m-am trezit, am coborât la parter și am simțit o durere puternică pe partea stângă, apoi sângerări. M-am gândit că cel mai bine ar fi să chem o ambulanță, pentru că eram acasă doar eu, bărbatul meu și bebe, iar dacă aș fi ajuns la spital cu mașina, bebe ar fi trebuit să meargă cu noi”, a povestit ea pe TikTok.
După ce a ajuns la spital și a făcut mai multe investigații, medicii au confirmat că sarcina nu mai evolua. Adriana a explicat că a așteptat rezultatele analizelor pentru a fi sigură de situație, însă verdictul a fost unul dureros.
„A fost o sarcină biochimică (o pierdere de sarcină foarte timpurie – n.red.), care a fost plantată pe trompa stângă, un fel de avort spontan. A trebuit să aștept rezultatele testelor ca să văd dacă este real și sigur ce vorbesc. (…) Nu are sens să îmi mai fac alte speranțe, pentru că nu are cum să mai fie acolo, în condițiile în care am avut menstruație de când am ieșit de la spital”, a declarat ea cu tristețe.
Adriana Zidaru a recunoscut că știe cât de curioși erau urmăritorii ei să afle vești despre sarciniă și imaginile cu burtica de gravidă. De aceea a ales să vorbească deschis despre ce s-a întâmplat.
Deși trece printr-un moment dificil, creatoarea de conținut spune că încearcă să rămână optimistă și are încredere că va reuși să depășească această perioadă grea alături de familie.
Sursă foto: Instagram