La trei ani de la divorț, Cătălin Bordea vorbește deschis despre unul dintre cele mai dificile momente din viața sa. Comediantul a făcut declarații fără ocolișuri despre fosta soție, Livia, și despre Spike, fostul său prieten, explicând cum a reușit să meargă mai departe.
Gallery
Invitat într-o emisiune Tv Cătălin Bordea a abordat direct subiectul divorțului și al relației dintre fosta sa soție și Spike, un episod care a stârnit numeroase reacții în spațiul public.
Întrebat dacă a reușit să îl ierte pe Spike, răspunsul său a fost ferm.
„Doamne, dar nici nu mi-am pus problema să-l iert. Niciodată nu mi-am pus problema să-i iert, nici pe el, nici pe ea. Niciodată. Atât de tare m-am detașat de ei, încât m-am concentrat pe mine. Nici măcar nu mi-am pus problema să-i iert, pentru că nu am ce să iert. Și nici nu și-au cerut scuze”, a declarat acesta.
Actorul a explicat că alegerea de a nu rămâne ancorat în resentimente l-a ajutat să își continue viața și să se concentreze pe propria vindecare.
Deși experiența a fost una dureroasă, comediantul spune că nu mai păstrează sentimente negative față de cei implicați.
„Eu îmi doresc să le fie bine. Am o concepție poate mai ciudată. Ca eu să te urăsc pe tine, trebuie să îți fie bine. Dacă ești la pământ, mi se face milă și nu mai pot să te urăsc”, a spus Bordea.
Mai mult, acesta consideră că ura ar fi prelungit perioada de suferință.
„Nu, nu. Este foarte departe de mine sentimentul ăsta. Cred că dacă i-aș fi urât, procesul meu de vindecare ar fi durat mult mai mult. Ura te ține blocat în acel moment și nu te lasă să mergi mai departe”, a explicat el.
În cadrul aceleiași discuții, actorul a vorbit și despre felul în care percepe infidelitatea într-o relație.
Potrivit lui, existența unei vieți ascunse schimbă complet echilibrul dintre doi parteneri.
„Când ai o viață secretă, nu mai suntem noi doi, suntem noi trei. În momentul acela se schimbă totul”, a mărturisit Bordea.
Comediantul este de părere că infidelitatea reprezintă un semnal clar că relația nu mai funcționează.
„Oamenii se agață de alți oameni. Dar cea mai mare dovadă că cineva nu mai vrea să fie cu tine este faptul că te înșală”, a spus acesta.
Privind în urmă, Cătălin Bordea spune că a reușit să își regăsească liniștea și să transforme perioada dificilă într-o lecție de viață. Chiar dacă despărțirea a fost una intens mediatizată și greu de gestionat emoțional, actorul susține că timpul și concentrarea pe sine au făcut diferența.
Astăzi, comediantul afirmă că este într-un punct în care poate privi lucrurile cu mai multă luciditate și echilibru, fără resentimente, dar cu lecțiile bine învățate.
Sursă foto: Instagram