
Despărțire neașteptată în lumea sportului și a celebrităților. Sarah Jane Ramos a decis să vorbească public despre separarea de Dak Prescott, după ce au apărut numeroase speculații legate de motivele care ar fi dus la anularea nunții.
Sportivul legitimat la Dallas Cowboys și modelul urmau să se căsătorească în această primăvară, într-o ceremonie planificată în Italia. Totuși, relația s-a încheiat cu aproximativ o lună înainte de marele eveniment, iar zvonurile apărute în spațiul public au sugerat că totul ar fi pornit de la un conflict legat de un contract prenupțial.
În urma acestor speculații, Sarah Jane Ramos a intervenit direct pe rețelele sociale pentru a clarifica situația. Ea a scris în secțiunea de comentarii de pe Instagram, la un videoclip al emisiunii Speakeasy în care moderatorii dezbăteau tocmai subiectul contractelor prenupțiale.
Gallery
În discuție fusese menționată și relația ei cu Dak Prescott, iar unul dintre zvonuri susținea că sportivul ar fi insistat pentru un acord strict care să-i protejeze averea. Potrivit acelor speculații, Sarah Jane Ramos ar fi refuzat să semneze documentul, iar acesta ar fi fost motivul despărțirii.
Vedeta a respins însă categoric aceste afirmații. „Acest lucru nu a avut nimic de-a face cu un contract prenupțial. Sper că putem pune capăt acestui zvon acum”, a scris Sarah Jane Ramos în comentariul publicat pe Instagram.
Declarația vine la scurt timp după ce presa americană a confirmat oficial despărțirea cuplului. Cei doi erau logodiți și pregăteau nunta pentru această primăvară, însă planurile s-au schimbat brusc. Reprezentanții vedetei nu au oferit alte detalii suplimentare imediat după reacția de pe rețelele sociale.
Potrivit reprezentantului vedetei, decizia de a rupe logodna a fost luată de comun acord. Chiar dacă vestea a surprins apropiații și fanii, despărțirea nu ar fi fost precedată de conflicte majore.
„Amândoi sunt cu inima frântă că nu se vor mai căsători”, a transmis reprezentantul acesteia. În același timp, el a subliniat că nu a existat „nicio perioadă tensionată înainte și niciun conflict mare sau ceartă”.
Potrivit aceleiași surse, hotărârea a fost una matură, luată împreună de cei doi, chiar dacă a venit cu puțin timp înainte de nuntă. În ciuda separării, Sarah Jane Ramos și Dak Prescott rămân conectați prin familia lor.
Cuplul are două fiice: Margaret Jane Rose, în vârstă de doi ani, și Aurora Rayne, care are doar nouă luni. „Își iubesc foarte mult fetele și sunt dedicați să le crească împreună într-un mod cât mai iubitor și pozitiv”, a mai spus reprezentantul.
Sarah Jane Ramos și Dak Prescott au început să relația în septembrie 2023, iar lucrurile între ei au evoluat rapid. În octombrie 2024, sportivul a cerut-o în căsătorie. Logodna a fost primită cu entuziasm de fani, iar pregătirile pentru nuntă erau deja în plină desfășurare.
Evenimentul urma să aibă loc în Italia, într-un cadru elegant, specific marilor ceremonii ale vedetelor. Cu doar câteva zile înainte ca presa să anunțe despărțirea, Sarah Jane Ramos publica pe Instagram fotografii de la petrecerea burlăcițelor organizată în Bahamas.
În imagini apărea alături de un grup numeros de prietene, iar mesajul transmis părea plin de optimism. „Cred cu adevărat că poți trece prin orice în viață atâta timp cât ai prieteni foarte buni. Le iubesc enorm pe aceste fete”, a scris ea în descrierea fotografiilor.
La scurt timp după aceea, însă, vestea separării a devenit publică, iar fanii au fost luați prin surprindere.
foto: Instagram