
Jake Gyllenhaal și Maggie Gyllenhaal sunt considerați deja familia regală a Hollywood-ului, însă, potrivit RadarOnline.com, frații nominalizați la Oscar au și o legătură surprinzătoare cu familia regală britanică.
Arborele lor genealogic duce până la regele Edward al III-lea, unul dintre cei mai importanți monarhi ai Angliei medievale.
Jake, în vârstă de 45 de ani, și Maggie, de 48 de ani, sunt veri îndepărtați ai reginei Elisabeta a II-a, care a murit în 2022, la 96 de ani. Specialiștii în genealogie susțin că cei doi actori sunt veri de gradul al 19-lea cu fosta suverană, printr-o linie comună de familie care se întinde pe mai bine de șase secole.
Conexiunea pornește de la regele Edward al III-lea, care a condus Anglia între 1327 și 1377. Având numeroși descendenți, acesta a lăsat în urmă o linie genealogică extinsă, care leagă astăzi mai multe familii europene, inclusiv familia regală britanică și familia Gyllenhaal din Suedia.
Prin această descendență, Jake și Maggie Gyllenhaal sunt înrudiți, chiar dacă foarte îndepărtat, și cu actualul rege Charles al III-lea, dar și cu prințul William.
Edward al III-lea a avut o domnie de peste 50 de ani, fiind încoronat la doar 14 ani. Este cunoscut pentru declanșarea Războiului de 100 de Ani împotriva Franței și pentru fondarea Ordinului Jartierei, cel mai vechi ordin cavaleresc din Europa care există și astăzi. Din acest ordin fac parte și membri importanți ai familiei regale, precum prințesa Anne, prințul Edward și regina Camilla.
Legătura dintre familia Windsor și familia Gyllenhaal se întinde pe secole de istorie aristocratică europeană. Familia Gyllenhaal face parte dintr-o veche casă nobiliară suedeză, cu rădăcini în Scandinavia și nordul Europei.
Tatăl celor doi, regizorul Stephen Gyllenhaal, este descendent al jurnalistului suedezo-american Anders Leonard Gyllenhaal, iar linia genealogică a familiei duce până la această aristocrație nordică.
Cu toate acestea, Jake și Maggie Gyllenhaal au crescut în Los Angeles și și-au construit carierele prin talent și muncă, devenind două dintre cele mai apreciate nume din industria cinematografică.
Maggie Gyllenhaal s-a remarcat la începutul anilor 2000, cu roluri în filme precum „Secretary”, „Donnie Darko” și „The Dark Knight”. Ulterior, a fost nominalizată la premiile Oscar atât pentru rolul din „Crazy Heart”, cât și pentru scenariul filmului „The Lost Daughter”, pe care l-a regizat.
Jake Gyllenhaal a devenit, la rândul său, unul dintre cei mai cunoscuți actori de la Hollywood, cu apariții în producții precum „October Sky”, „Nightcrawler” și „Spider-Man: Far From Home”. A fost nominalizat la Oscar pentru rolul din „Brokeback Mountain”.
În plan personal, Maggie este căsătorită cu actorul Peter Sarsgaard, alături de care are două fiice, Ramona și Gloria, în timp ce Jake are o relație cu modelul francez Jeanne Cadieu.
Actrița a vorbit recent despre relația cu fratele său, în contextul promovării filmului „The Bride!”, primul proiect în care îl regizează pe Jake. Ea a recunoscut că, în copilărie, succesul rapid al fratelui său a venit și cu sentimente greu de gestionat.
„Nu cred că realizam asta când eram tânără și Jake devenise deja un star de cinema. Nu eram conștientă de invidie, dar ea exista”, a spus Maggie.
În ultimii ani, însă, relația dintre cei doi s-a consolidat considerabil.
„Nu am fost niciodată atât de apropiați ca acum. În ultimii ani ne-am apropiat tot mai mult, zi de zi, și comunicăm mult mai des”, a mai declarat actrița.
Foto: Getty