De 14 ani, Florin Dumitrescu formează o echipă, alături de Sorin Bontea și Cătălin Scărlătescu, în cadrul emisiunii MasterChef. Sub îndrumarea lor, mai mulți concurenți pasionați de bucătărie și-au depășit limitele, și-au descoperit creativitatea și au transformat pasiunea pentru gătit într-o carieră de succes. Mentorii nu doar că i-au învață tehnici culinare, ci i-au provoacat să experimenteze și să se autodepășească la fiecare probă, mereu punând pe primul loc gustul.
Gallery
La 38 de ani, Florin Dumitrescu se bucură de succes atât pe plan personal, cât și profesional. Încă de anul trecut, în podcastul lui Teo, el a povestit despre planurile legate de propria afacere, mai exact deschiderea unui restaurant:
„Îl deschid anul viitor. Am găsit locul, dar încă n-am semnat. Vreau să intru iar în povestea asta. Mi-am dat seama că e loc sub soare pentru fiecare pe lumea asta.”
Iată că, la câteva luni distanță, bucătarul și-a bucurat admiratorii cu o veste frumoasă. Din toamnă, va deschide chiar două localuri, în cadrul Marketta Food Hall (cel mai mare food hall din Europa de Est, cu peste 40 de restaurante și 40 de gastronomii diferite).
„Există un moment în care zgomotul dispare. Și rămâne doar esența. Pentru mine, esența a fost mereu gătitul. Nu spectacolul. Nu ritmul. Ci liniștea din spatele unei mese bine făcute. În ultimii ani, am ales distanța. Un pas înapoi dintr-o industrie care cere totul, mereu. Nu pentru că am plecat, ci pentru că am vrut să păstrez intact ceea ce contează și care necesita timp. Am gătit în tăcere. Pentru puțini, pentru momente, in cadrul evenimentelor private. Astăzi, în 2026, mă întorc. Cu mai multă claritate. Cu mai multă liniște. Cu același respect pentru gust. Mi-am recâștigat TIMPUL. Și, odată cu el, bucuria de a găti din nou pentru voi”, a anunțat Dumitrescu
Pasiunea pentru gastronomie nu se oprește în fața camerelor de filmat. Aceeași atenție la detalii, aceleași ingrediente de calitate și același respect pentru preparate se regăsesc și în restaurantele pe care le coordonează Florin Dumitrescu.
„SHIRAG Rotisserie — un loc în care focul și timpul fac totul. Carne bună, din surse sigure, gătită lent, fără compromisuri. Fără prăjeli. Fără grabă. Cu acel twist franțuzesc care transformă o masă simplă într-un ritual. Pentru familie. Pentru birou. Pentru după sport. Pentru „acasă”.
MILANESE — The Authentic Milanese Schnitzel — un loc despre poftă și emoție. Despre acel șnițel perfect: gătit în unt, auriu, crocant, exact cum trebuie să fie. Comfort food dus la nivel de obsesie. Pentru familii. Pentru prieteni. Pentru zilele în care ai nevoie de „acel gust”. Două concepte diferite. Aceeași promisiune: bucurie la fiecare mușcătură. Numele lor? Au multe povești în spate. Și o să le spun. Dar nu azi. Pentru că… mai pregătim și altele. Sunt deja „în cuptor”, dar încă nu sunt gata de servire. Vă mulțumesc că ați rămas aproape. Pentru răbdare. Pentru încredere. Pentru că, într-un fel sau altul, ați fost mereu la masă cu mine.Ne vedem curând!”
Vezi această postare pe Instagram
CITEȘTE ȘI: