
Scene de coșmar la un semimaraton, unde un tânăr perfect sănătos a trăit clipe de groază după ce inima i s-a oprit brusc. Totul s-a întâmplat cu mai puțin de un kilometru înainte de linia de sosire.
Joshua Breene, un tânăr în vârstă de 23 de ani care nu avea probleme medicale cunoscute, se antrena constant și ducea un stil de viață activ, a fost la un pas de moarte. Tânărul participa la Birmingham Half Marathon și, până aproape de final, totul decurgea impecabil, însă, la un moment dat, inima i s-a oprit brusc, anunță The Sun.
„Primii 20 de kilometri au fost perfecți. Mă simțeam bine, eram în ritm, mă bucuram de cursă”, a povestit el pentru sursa citată.
Apoi, dintr-o dată, corpul i-a cedat.
„Am simțit cea mai puternică amețeală din viața mea. Am știut că ceva nu e în regulă… dar nu aveam dureri în piept, nimic clar”, a adăugat tânărul.
În doar câteva secunde, a trecut de la o simplă senzație de amețeală la inconștiență totală. S-a prăbușit cu fața de asfalt, iar impactul a fost unul brutal: și-a zdrobit dinții din față, iar corpul i-a rămas complet paralizat.
Martorii spun că era plin de sânge și nu dădea niciun semn de viață.
Un alt alergător, Lloyd Heckler, a intervenit imediat. De profesie fizioterapeut, acesta știa exact ce are de făcut.
„Era complet inconștient. Nu reacționa deloc. Totul s-a întâmplat extrem de repede”, a spus el.
Bărbatul a început să îl resusciteze pentru aproximativ cinci minute, timp în care inima lui Joshua nu reacționa. Potrivit fizioterapeutului, sportivul intrase „într-un fel de comă”. După o serie de manevre de resuscitare, tânărul a deschis ochii, iar primele sale cuvinte au fost:
„Am terminat cursa?”, a spus el.
Ajuns la spital, tânărul era convins că doar leșinase, însă realitatea a fost însă mult mai gravă. Medicii i-au spus că suferise o tulburare serioasă de ritm cardiac, flutter atrial, care i-a făcut inima să bată haotic și, în final, să se oprească.
„Am fost șocat. Nu aveam niciun simptom înainte. Nimic”, a mărturisit el.
La doar câteva zile după incident, Joshua a fost operat. Intervenția a durat două ore și a fost esențială pentru a corecta problema cardiacă.
A urmat o perioadă extrem de dificilă: o lună în care nu avea voie să facă niciun efort, activitate fizică minimă, recuperare lentă și atent monitorizată, dar și tratamente stomatologice pentru dinții distruși în cădere.
„Nu aveam voie să fac nimic care să-mi crească pulsul”, a spus el.
După luni de recuperare, Joshua a luat o hotărâre care i-a surprins chiar și pe specialiști: voia să alerge din nou.
„Medicul a fost puțin șocat că vreau să revin atât de repede la ceea ce mi-a provocat stopul cardiac”, a spus tânărul.
Totuși, i s-a permis, dar cu o condiție clară: să o ia extrem de treptat și să oprească imediat la orice simptom.
foto: profimedia