Laura Ann Aime a fost găsită moartă în 1974. Avea doar 17 ani. Acum, după mai bine de 50 de ani, familia ei știe în sfârșit cine a fost ucigașul ei.
Gallery
Adolescenta a fost văzută ultima dată de Halloween, în 1974, și găsită moartă la mai puțin de o lună după aceea.
Ted Bundy, care a violat și ucis zeci de femei și fete tinere în întreaga țară între 1974 și 1978 și care a fost executat în 1989, a fost considerat suspect la un moment dat, însă cazul a rămas nesoluționat. Până pe 1 aprilie 2026, când Biroul Șerifului din Utah County a anunțat oficial că Ted Bundy a ucis-o pe Laura Ann Aime.
Declarația de la Biroul Șerifului din comitatul Utah a inclus și mărturii ale familiei și prietenilor lui Aime, care își amintesc de adolescentă ca fiind „înaltă, frumoasă, extrovertită, un spirit liber care iubea activitățile în aer liber și împărtășea pasiunea pentru călărie, vânătoare și pentru îngrijirea fraților și surorilor sale”.
Familia ei a spus, de asemenea, că Aime era „cea care găsea bucurie în tot ce făcea, profitând la maximum de timpul petrecut alături de familie”.
Laura Ann Aime, originară din Fairview, Utah, potrivit The New York Times, a fost văzută ultima dată în seara de 31 octombrie 1974, când pleca de la o petrecere de Halloween. Martorii susțin că adolescenta de 17 ani a plecat singură de la petrecere și urma să ajungă la un magazin alimentar pentru câteva cumpărături. Cadavrul lui Aime a fost descoperit pe 27 noiembrie 1974 de către doi studenți care făceau o drumeție de Ziua Recunoștinței, scrie People.
Autoritățile au declarat că trupul adolescentei a fost găsit aruncat la câțiva metri de șosea, aproape de State Road 92, în American Fork Canyon. Corpul ei era legat, bătut sever și fără haine, iar anchetatorii au descoperit că fusese strangulată cu un ciorap de nailon.
Investigațiile arătau că trupul lui Aime fusese așezat recent când a fost găsit, ceea ce sugerează că a fost ținută în viață câteva zile după dispariție. De asemenea, probele arătau asemănări între modul în care a fost ucisă și metoda lui Bundy, care folosea tot felul de trucuri pentru a-și prinde victimele.
Potrivit New York Times, Bundy locuia în Utah în acel an, după ce se mutase în Salt Lake City în 1974 pentru a studia Dreptul la University of Utah.
Când a fost pe coridorul morții, Bundy a recunoscut verbal „vinovăția” sa în cazul dispariției și morții lui Aime și altor victime, dar nu a oferit detalii sau explicații suplimentare.
La acel moment, Departamentul Șerifului și Biroul Procurorului din Utah County au refuzat să accepte recunoașterea verbală a lui Bundy, deoarece cazurile deschise nu puteau fi rezolvate satisfăcător cu probele și metodele disponibile la acel moment. Alte piste indicau chiar alți suspecți. Ca urmare, autoritățile au păstrat cazul deschis până când noile tehnologii ar fi putut demonstra vinovăția lui Bundy.
Pe măsură ce se apropia cea de-a 51-a „aniversare” a dispariției lui Aime, autoritățile au revizuit mai multe cazuri vechi în cadrul unei anchete „Cold Case”. În cazul ei, s-a stabilit că probele inițiale, combinate cu noile tehnologii criminalistice, permiteau rezolvarea crimei.
Detectivii și anchetatorii au reanalizat probele existente din cazul Utah County, căutând elemente care acum puteau fi analizate datorită progreselor în criminalistica modernă.
„Probe existente au fost trimise la Utah Bureau of Forensic Services pentru a putea folosi diverse forme de știință criminalistică avansată și experți. Rezultatele au fost remarcabile, confirmând fără echivoc că ADN-ul recuperat de pe corpul Laurei aparținea lui Ted Bundy”, a declarat agenția
Ca urmare, cazul a fost închis oficial. La o conferință de presă din 1 aprilie 2026, sora lui Aime, Michelle Impala, a spus că este convinsă că Laura „ar fi fost foarte fericită să știe că ancheta s-a încheiat”.
Fotografii: Getty Images/ Utah County Sheriff's Office
CITEȘTE ȘI: