Viorica și Ioniță de la Clejani au avut prima reacție publică după ce Fulgy a fost internat la Spitalul Clinic de Psihiatrie Alexandru Obregia.
Gallery
În cursul serii de 6 aprilie 2026, Polițiștii din București au intervenit de urgență la locuința lui Fulgy după ce tânărul a amenințat pe TikTok că va arunca în aer blocul în care locuiește. Tânărul a spus că și-a lăsat gazele pornite în apartament și că își va face rău singur. Mai mult, și viața celorlalți vecini ar fi fost pusă în pericol dacă afirmațiile tânărului ar fi devenit realitate.
Oamenii care au văzut imaginile au sunat la 112, iar la fața locului s-au prezentat atât polițiștii din cadrul Secției 11 de Poliție, cât și compania de distribuție a gazelor, care a oprit alimentarea din zona. În plus, au fost chemați negociatori din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale, care au încercat să îl convingă pe muzician să renunțe la gest.
Fulgy a fost săltat de polițiști și internat la Spitalul Clinic de Psihiatrie „Alexandru Obregia”.
Viorica și Ioniță de la Clejani au afirmat public că sunt alături de Fulgy în aceste clipe grele, cu toate că sunt conștienți de problema cu care fiul lor se confruntă.
„Noi, ca părinți, suntem datori să ne ajutăm copilul indiferent de situație. Suntem siguri că Fulgy va primi tratamentul necesar și va reveni sănătos acasă. Copilul nostru a trecut printr-o problemă medicală serioasă și asta l-a făcut să se comporte astfel. Datorită problemelor medicale, a făcut afirmații complet nereale, jigniri și amenințări în mod evident nereale aseară. Acum este internat, iar noi suntem alături de el și îi vom fi alături, pentru că este un copil bun și muncitor, dar care la un moment dat a avut o problemă. Ne cerem scuze încă o dată tuturor oamenilor pe care i-a jignit. Din păcate, situația în care s-a aflat l-a făcut să se comporte astfel. Suntem convinși că va fi bine după tratament.”, au transmis Viorica și Ioniță de la Clejani.
foto: instagram