David, un român în vârstă de 11 ani, a fost ucis într-o toaletă publică din Spania. Agresorul, un băiat de 23 de ani care suferea de autism, a fost arestat.
O crimă șocantă a avut loc în centrul cultural La Despernada din Villanueva de la Cañada, lângă Madrid, acolo unde un băiat român în vârstă de 11 ani a fost ucis într-o toaletă publică, în timp ce mama lui îl aștepta afară. Potrivit publicației „El Mundo”, agresorul este un tânăr de 23 de ani care suferă de autism și care era considerat „singuratic”, singurul său prieten fiind chiar David.
Tragedia a avut loc în Joia Mare, în jurul orei 19:45, atunci când tânărul de 23 de ani a intrat peste minor în baie și l-a atacat pe la spate cu un cuțit. Băiatul de origine română a suferit mai multe răni în gât și torace.
Medicii au reușit să îl resusciteze și să îl stabilizeze, după care a fost transportat cu elicopterul, în stare critică, la Spitalul „12 de Octubre” din Madrid. În ciuda intervențiilor medicale, minorul a decedat.
Imediat după crimă, agresorul a fugit de la fața locului, însă a fost găsit câteva ore mai târziu de polițiști. Autoritățile au deschis o anchetă pentru a stabili circumstanțele exacte ale tragediei și mobilul atacului.
Potrivit presei spaniole, David era elev în clasa a VI-a și era cunoscut de comunitatea din Villanueva de la Cañada deoarece juca fotbal alături de alți copii de vârsta lui. Sursa menționată relatează că românul era singurul prieten al agresorului.
Agresorul este un tânăr cu antecedente de comportament conflictual, despre care martori spun că în trecut ar fi amenințat în repetate rânduri alți minori cu un cuțit.
Mai mult, băiatul de 23 de ani ar fi avut o obsesie pentru David, căruia i-ar fi lăsat mai multe bilete amenințătoare.
foto: shutterstock