
În 1998, o fetiță de doar 5 ani apărea la emisiunea „Tip Top Minitop”, pe vremea când show-ul era prezentat de Horia Brenciu. Departe de a fi timidă, micuța s-a remarcat printr-o atitudine îndrăzneață și extrem de sigură pe ea.
Gallery
La un moment dat, chiar și-a suflat nasul chiar în platou, fiind ajutată de prezentator, care i-a oferit o batistă. Replica ei a stârnit hohote de râs: „e batista MEA și nu vreau să ți-o dau! Pentru că e a MEA”. Un moment savuros, care i-a evidențiat personalitatea puternică încă de la o vârstă fragedă.
Gallery
Întrebată despre cântăreții de muzică ușoară preferați, răspunsul ei a fost la fel de simpatic: favorita era chiar mama ei, deși aceasta din urmă nu era cântăreață. Cele două au și cântat împreună în italiană „Mamma, son tanto felice”, iar mama ei a apărut în emisiune, însoțind-o și susținând-o.
Gallery
Anii au trecut, iar acea fetiță a devenit astăzi una dintre cele mai cunoscute artiste din România: Alina Eremia. Născută pe 15 decembrie 1993, artista are în prezent 32 de ani și o carieră de succes în muzică și televiziune.
De cealaltă parte, Horia Brenciu rămâne o figură emblematică a divertismentului românesc. La 53 de ani, el este în continuare cântăreț și jurat la Vocea României, păstrând același stil energic.
FOTO: YOUTUBE/ INSTAGRAM