Luna de miere de vis a unui cuplu s-a transformat într-o tragedie, după ce mireasa s-a îmbolnăvit brusc și a ajuns în stare critică. Aceasta a fost diagnosticată cu o boală gravă, deși cu doar câteva zile în urmă nu a prezentat niciun simptom.
Sarah Danh, 27 de ani, și Luke Gradl, 28 de ani, s-au căsătorit pe 21 martie în Spring Branch, Texas, într-o ceremonie descrisă de mire drept „nunta de vis”, pentru care tânăra muncise mai bine de un an. La acel moment, nimic nu indica vreo problemă de sănătate, iar mireasa părea complet sănătoasă.
La scurt timp după nuntă, cei doi au plecat în luna de miere în Tokyo, Japonia, unde plănuiau să petreacă 16 zile. Au ajuns pe 8 aprilie, însă chiar din prima zi, Sarah a început să se simtă rău. Cuplul a decis să se odihnească, considerând că este doar o stare temporară.
„Când am ajuns la hotel în după-amiaza zilei de 8 aprilie, nu se simțea bine. Așa că am decis să ne odihnim în acea zi, având în vedere că aveam 16 zile în Japonia și ne permiteam să pierdem jumătate de zi”, a declarat Gradl pentru revista People.
Pe 9 aprilie, situația s-a agravat brusc. Starea tinerei s-a deteriorat rapid, iar soțul ei a dus-o de urgență la spital, cu puțin timp înainte de miezul nopții. A fost internată inițial la urgențe, iar a doua zi medicii au transferat-o la terapie intensivă, din cauza agravării severe a stării de sănătate.
Ajunsă la spital, medicii au constatat că pacienta prezenta simptome grave: icter, vărsături, febră, dureri corporale și o formă severă de encefalopatie hepatică, o afecțiune care afectează funcția creierului atunci când ficatul nu mai poate elimina toxinele din sânge.
În scurt timp, diagnosticul s-a confirmat: insuficiență hepatică acută, anunță revista People.
Evoluția bolii nu s-a oprit aici. Starea lui Sarah a devenit din ce în ce mai critică, apărând complicații suplimentare: insuficiență renală și creșterea presiunii intracraniene.
În prezent, aceasta este conectată permanent la aparate de susținere a vieții, inclusiv terapie de substituție renală continuă (CRRT), dializă, transfuzii de sânge și schimburi de plasmă.
„Îmi iubesc soția din toată inima și aceasta este cea mai grea încercare prin care am trecut. Ne-am pus încrederea în Dumnezeu și în echipa medicală”, a declarat soțul ei, făcând apel la sprijin și rugăciuni pentru salvarea tinerei.
foto: shutterstock