
Continuă ”telenovela” divorțului dintre Ilie Năstase și Ioana. Anul trecut, vedeta și-a acuzat soțul de ”violență fizică și verbală” și a depus actele la Tribunalul Constanța. Mariajul celor doi durează de aproape șapte ani și a fost marcat de mai multe episoade tensionate.
Ioana Năstase nu renunţă, momentan, la divorţul de Ilie Năstase. Avocatul fostului mare tenismen român a cerut amânarea procesului la ultimul termen. Următoarea înfăţişare va fi pe 15 octombrie 2026.
În urmă cu o zi, au avut termen la Tribunalul Constanța, iar ambii soți s-au prezentat în fața instanței pentru a se soluționa divorțul. Ilie Năstase a cerut o ultimă șansă în instanță pentru a remedia lucrurile și i s-a acordat.
„Am avut termen în procesul de divorț. Avocatul lui Ilie a cerut amânarea pentru ca Ilie să-și schimbe comportamentul. Ilie și-a recunoscut greșeala și a mai cerut un termen pentru a își revizui atitudinea. Acum rămâne să văd dacă se va adeveri asta sau nu. Nu am discutat ieri absolut nimic, doar și-a recunoscut greșelile.
La interogatoriu, Ilie a fost ok. Era foarte gânditor, dar nici nu am putut să-l văd foarte bine pentru că stătea în spatele meu. Nu este ușor pentru mine, mai ales că eu nu sunt obișnuită să ajung pe la tribunal, pe la judecătorie, nu este ușor deloc pentru mine care nu am fost învățată cu astfel de lucruri”, a povestit Ioana Năstase pentru cancan.ro.
Procesul continuă
„Următorul termen va avea loc pe 15 octombrie. Eu îmi doresc mult să se încheie și să fie ok de acum încolo. Vreau să îl văd că are un comportament frumos, că se comportă cum trebuie. Procesul va continua pentru că astfel de ieșiri cum a avut nu le pot șterge cu buretele. A avut ocazia de multe ori să își revizuiască atitudinea”, a mai spus ea.
Ioana a dezvăluit că Ilie Năstase a fost violent cu ea atât verbal, cât și fizic: „Nu poți permite la infinit niște lucruri care nu-s demne de o femeie. Am și eu o familie. Au fost mai multe episoade de.acest gen. De multe ori nici eu nu-l înțeleg. El pleacă, vine, când vine țipă, urlă. Am evitat să mai merg cu Ilie la evenimente, știam cam ce se întâmplă și ce pățesc”.