Interviu exclusiv cu Miguel Gane, românul care a devenit cel mai citit poet din Spania: „Am simțit că acesta este și motivul pentru care m-am născut”
Citeste mai mult despre:
Miguel Gane,
Miguel Gane, cel mai bine vândut poet contemporan de limbă spaniolă, este de origine română, născut George Mihăiță Gane în 1993, în satul Lerești, județul Argeș. Autorul se pregătește pentru lansarea volumului de poezii „Albastru”, disponibil pentru precomandă la editura ALICE BOOKS. Am discutat cu scriitorul despre noul său volum, dar și despre ce înseamnă, în ziua de astăzi, să fii poet, meseria prin care, în viziunea autorului, se îngrijește sufletul.
Miguel Gane locuiește la Madrid din 2002, este dublu licențiat (Drept și Administrarea Afacerilor); are două masterate (Proprietate intelectuală și Avocatură). A devenit cunoscut prin volumele sale de poezie, vândute în zeci de mii de exemplare în Spania și mai multe țări din America Latină (Con tal de verte volar, 2016; Ahora que ya bailas, 2018; La piel en los labios, 2020; Ojos de Sol, 2022; Puedes hacerme lo que quieras, 2023; Roma ardiendo y tu bailando, 2026), iar versurile sale au ajuns simboluri ale mai multor mișcări feministe în țări din întreaga lume.
La fel de bine primite de public au fost și primele sale romane, Cuando seas mayor (2019) și Alguien a quien querer (2025), precum și cartea pentru copii Algo más que el bosque (2024). La Alice Books i-a mai apărut romanul Când o să te faci mare (2025), în traducerea lui Marin Mălaicu-Hondrari.
Gallery
„Albastru”, volumul de poezii care va apărea în cursul lunii mai, în limba română, la Editura Alice — o culoare sau o stare? Ce ai pus, de fapt, în acest volum?
Albastru este un loc nepopulat, nelocuit de vreun trup viu, un spațiu vast în care totul stă să fie construit, în care totul stă să fie născut. Albastru este primul pământ, dar și ultimul: prima dată când se iubește, când se sărută, dar și când se pierde. Albastru este începutul unui drum și, totodată, cât s-a parcurs până acum pe el. În Albastru, totul vrea să se așeze încet, încet, sub un cer senin, ca o poezie care știe unde să atingă, unde să doară, unde să vindece.
Sunt poezii mai personale — cât de mult din tine ai turnat în acest cocktail?
Albastru face parte din mine la fel ca o silabă dintr-un cuvânt sau o ploaie dintr-o primăvară. Am încercat să selectez poeziile cu atenție și curaj, să ofer cititorilor români tot ceea ce am fost, dar și tot ceea ce sunt, fără să ascund nimic.
Ai cucerit Spania scriind în spaniolă. Ce simți când te întorci, prin poezie, acasă, cu un volum publicat în limba română?
Bucurie, respect, dar și responsabilitate. Acest volum de poezie este un spațiu care va încerca să îi facă pe cititori să se regăsească în el și să întâmpine un poem care le poate schimba viața. Mereu am scris cu această intenție și simt o fericire enormă acum că pot uda, așa cum merită, rădăcina din care provin.
Îți amintești momentul în care ai înțeles că scrisul nu mai e un hobby, ci un destin?
Niciodată nu a fost un hobby, pentru că am avut nevoie să scriu ca să supraviețuiesc. Însă am simțit că scrisul îmi dă o șansă importantă după publicarea volumului de poezie Ahora que ya bailas, în anul 2018. Atunci am decis că pariul meu vital trebuie să fie literatura, pentru că am simțit că acesta este și motivul pentru care m-am născut.
Dacă nu plecai din România, crezi că mai deveneai poetul de azi?
Probabil nu. Și spun asta pentru că literatura a fost pentru mine un medicament pus pe rana despărțirii de casă. Eu am suferit două despărțiri: prima dată de părinți, deoarece ai mei au venit mai devreme în Spania, și a doua oară de Romania și de tot ce însemna identitatea mea: prieteni, sat, familie, prima iubire… Fără ele, sunt sigur că nu aș fi putut fi poetul de astăzi.
Te-ai născut în Lerești, dar ai crescut în Spania. Cât din copilăria din România mai trăiește azi în tine?
Mult. Copilul din mine trăiește prin poeziile pe care le-am scris în Albastru. În majoritatea dintre ele, tema principală este identitatea: identitatea ca migrant, ca bărbat, ca iubit, ca copil… Fără băiatul acela care s-a născut în Lerești, în anul 1993, îmi este imposibil să aflu cine sunt cu adevărat. Mă întorc acasă ca și cum aș fi un animal care revine la cuib ca să-și vindece rănile. Copilul este cel care mă primește de fiecare dată.
Cât de des te întorci „acasă” și ce înseamnă, de fapt, „acasă” pentru tine?
De fiecare dată când mi se oferă oportunitatea. Încerc să nu ratez verile și Crăciunul alături de bunica și de familie. Cred că poemul acesta din Albastru va răspunde mai bine:
Plec de acasă.
Bunica încremenește în prag,
uitându-se cum mașina se îndepărtează
odată cu vara.
Bunicul, sprijinit în baston,
își flutură mâna dreaptă și muncită;
știu că o ridică și pentru a protesta
împotriva distanței.
Lacrimile din ochii lor
sunt un geam
spart și împrăștiat prin Europa.
Cuvântul viitor este un spin
în gura celui care pleacă
fără să vrea să plece. Gura aceea este gura mea.
Ajung la București;
Henri Coandă se transformă într-un cimitir
de exilați spre nicăieri.
Exilul acesta este exilul meu.
Unul câte unul, ne privim în ochi,
ne căutăm prin sala rece de așteptare:
Londra, Madrid, Viena...
Toți suntem același,
pentru că toți plângem cu aceleași lacrimi,
pentru că toți plecăm cu aceeași teamă:
a ateriza într-o țară
unde bunicii nu ne așteaptă în prag,
nu ne ridică mâna
cu geamul privirii spart,
gândindu-se
că nimeni n-o să-i vadă murind.
Dacă ai putea să îi spui ceva copilului din Lerești care ai fost, ce i-ai spune astăzi?
Că nu va fi fotbalist, ci scriitor.
Simți că există diferențe între cititorii din România și cei din Spania în felul în care îți percep poezia?
Momentan nu pot răspunde la această întrebare, deoarece „Albastru” este primul volum de poezie tradus în română. În orice caz, abia aștept să văd reacțiile lor. Cu primul roman tradus aici, „Când o să te faci mare”, reacțiile au fost extrem de pozitive. Sper ca Albastru să ofere cititorilor aceeași mângâiere pe suflet.
Miguel Gane este cunoscut de publicul internațional, dar în spatele lui se ascunde Mihai Gane. Cum se întâlnesc aceste două identități în poezie?
Miguel are nevoie de Mihai ca să scrie. În Mihai trăiesc empatia, sensibilitatea și curiozitatea. Toate aceste elemente sunt esențiale pentru un poet. Miguel este un fel de personaj, un artist capabil să urce pe o scenă în fața unui public de sute de persoane și să recite poezia scrisă de Mihai în liniștea camerei sale. Miguel nu are niciun fel de rușine pentru că are toată încrederea în munca lui Mihai.
Ai explorat și proza, în „Când o să te faci mare”. Cum diferă procesul tău de scriere între proză și poezie?
Foarte mult. Poezia se naște dintr-un impuls, este mai viscerală, mai prezentă. Proza are nevoie de timp, de atenție; este un teren vast în care toate drumurile trebuie explorate pentru că toate sunt importante. Poezia are doar un drum și acela duce către casă. Proza poate duce și către casele altora.
Ai o comunitate impresionantă pe rețelele sociale. Cum ai construit această relație atât de directă cu cititorii tăi?
Cu pasiune și multă muncă. Pare simplu din exterior, dar rețelele sociale necesită mult timp. Trebuie să fie construite ca o poveste, iar fiecare zi aduce un nou capitol. Sunt foarte recunoscător pentru că cititorii îmi acordă mult mai mult decât timpul pe care îl folosesc pentru a citi o carte și îmi sunt aproape și în alte aspecte ale vieții mele. Cu toții am creat o comunitate superbă.
View this post on Instagram
Cum arată procesul creativ din care se naște un poem la tine — e disciplină sau e pură explozie?
Explozia este necesară pentru ca disciplina să fie prezentă. După ce găsesc un vers, o idee, un impuls, mă las dus de scris ca și cum aș pluti pe un râu. Uneori este plin de pietre, de animale sălbatice, de cascade… Alteori este pur și simplu liniștit. De îndată ce termin poemul, ca și cum ar fi un vin bun, îl las să se așeze, să prindă gust. Revin la el când simt nevoia reîntâlnirii și, ca și cum aș fi un general, tai din el, modific nemilos, îl tratez cu distanță și disciplină până ajung la rezultatul final. Apoi, acel poem se transformă în marea mea iubire, atât timp cât îmi aparține doar mie.
Ești unul dintre cei mai vânduți poeti contemporani de limbă spaniolă. Ce mai urmează după succes?
Succesul trebuie tratat cu distanță. Miguel știe bine asta, iar pe Mihai nu îl interesează succesul, ci liniștea. Tot ceea ce urmează după numărul 1 este numărul 2. Asta e clar. Dar literatura nu este un loc pentru a fi mai bun sau a vinde mai mult decât alt autor; literatura este o peșteră în care trebuie să aduci lumină și atât.
Toți avem o idee despre cum ar trebui să fie un poet, pe baza a ceea ce am învățat la școală – dar cum este, de fapt, un poet în ziua de azi? Ce înseamnă „meseria” asta și cum a evoluat? Știm că tu realizezi și evenimente care îmbină frumos poezia cu muzica – de unde a apărut ideea? Povestește-ne mai multe despre acest concept inovator.
Un poet nu diferă de un vânzător la supermarket, de un avocat sau de un pescar. A fi poet este meseria prin care se îngrijește sufletul. Așa că, în zilele noastre, sunt o persoană normală ca oricare alta: merg la cumpărături, fac sport, ies la cină, mă uit la fotbal - sunt rapidist de când mă știu -, fac curățenie prin casă… Lucruri normale de care am nevoie. Figura poetului se regăsește într-un alt context și, deja, această imagine boemă este învechită, folosită; nu mai prinde starea aceea de melancolie constantă. Poetul trebuie să fie un om al vremurilor în care trăiește. Pe scenă sunt un artist, asta e clar. Scot din mine ceva ce nu apare în poezie.
În perioada aceasta vom veni în România, în turneu, cu spectacolul nostru, „Ce am lăsat între noi”. Cred că publicul va primi cu căldură acest tip de spectacol. Avem poezie contemporană combinată cu sunete contemporane (DJ, flaut, chitară…), jocuri de lumină și versuri care ating în suflet ceea ce nu a mai fost atins de mult.
CITEȘTE ȘI:
Parteneri editoriali
Videoclipuri cu știri
Citește și
Ultimele articole
Top citite
L-ai pierdut la TV
Episoade noi acum pe VOYO
7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând
