Alexandru, copilul de cinci ani dispărut timp de aproape trei zile în zona Șebeșu de Jos și găsit miercuri după o operațiune uriașă de căutare, a ajuns sub supravegherea medicilor de la Spitalul Clinic de Pediatrie Sibiu. Potrivit cadrelor medicale, băiatul este stabil, însă va rămâne internat pentru monitorizare.
Potrivit medicului Ioana Mătăcuță, purtătorul de cuvânt al unității medicale, copilul a fost adus în serviciul CPU în stare generală satisfăcătoare, prezentând deshidratare ușoară, fără leziuni traumatice evidente. Investigațiile efectuate au indicat tulburări electrolitice ușoare, iar radiografia pulmonară a evidențiat o pneumonie interstițială.
Primele investigații făcute la spital arată că micuțul are mai multe mușcături de căpușă, însă, din fericire, nu au fost descoperite semne ale unei boli transmise de acestea.
„Starea lui generală este medie. Are mai multe mușcături de căpușă, dar, la primele investigații, nu a fost identificată vreo boală. Are o temperatură normală a corpului. Va rămâne internat pentru supraveghere”, au declarat reprezentanții spitalului pentru publicația Turnul Sfatului.
Alex va rămâne internat alături de mama sa, iar medicii îi vor monitoriza atent evoluția în următoarele zile.
Copilul a fost găsit miercuri, 13 mai, într-o zonă împădurită. Salvatorii spun că băiatul ar fi mers aproape 5 kilometri. L-au reperat cu ajutorul unui elicopter al Inspectoratului General de Aviație.
Sute de persoane au participat la căutări încă de luni după-amiază, atunci când tatăl băiatului a anunțat dispariția sa. La operațiune au luat parte polițiști, jandarmi, salvamontiști, voluntari și echipe canine, fiind folosite inclusiv drone și sprijin aerian.
Alexandru Toma Zerestea dispăruse de lângă tatăl său, în timp ce acesta repara un gard la marginea localității Șebeșul de Jos. Copilul se juca în apropiere, însă la un moment dat nu a mai fost de găsit.
Gallery
Foto: captură video Știrile PRO TV
CITEȘTE ȘI: