Inspectoratul pentru Situații de Urgență Timiș a lansat un apel umanitar pentru Alexandru Apostol, pompier și angajat al Departamentului pentru Situații de Urgență, diagnosticat cu o formă foarte rară de cancer. Bărbatul are nevoie de un tratament de imunoterapie, însă costurile sunt uriașe
Alexandru este tatăl unei fetițe de doar cinci ani, iar colegii lui povestesc cu drag cum el a fost mereu printre primii care au sărit în ajutor, indiferent de situație. Acum, el are nevoie de fie salvat!
Tânărul este absolvent al Facultății de Pompieri din cadrul Academiei de Poliție "Alexandru Ioan Cuza", promoția 2009. Până în 2014 a activat la ISU Covasna, iar mai apoi și-a continuat activitatea în cadrul Departamentul pentru Situații de Urgență, participând ani la rând la intervenții și misiuni de salvare.
În urmă cu câteva luni, Alex a fost diagnosticat, potrivit colegilor săi, cu rabdomiosarcom pleomorf, o formă rară și agresivă de cancer. Boala i-a afectat coloana vertebrală și măduva spinării, iar în prezent nu își mai poate folosi picioarele.
Mai există, totuși, o speranță! Tânărul are nevoie de un tratament de imunoterapie, însă costurile sunt uriașe, aproximativ 25.000 de lei pentru fiecare doză.
„APEL UMANITAR!❤️
Există oameni care, indiferent unde te poartă viața, rămân mereu parte din tine.
Alex este coleg, prieten și tatăl unei fetițe de doar 5 ani. Pentru mulți oameni, inclusiv pentru cei pe care nu îi cunoscuse niciodată, a fost mereu omul care a ales să fie primul acolo atunci când cineva avea nevoie de ajutor.
Absolvent al Facultății de Pompieri - Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” - în anul 2009, și-a început parcursul profesional în cadrul ISU Covasna, unde a activat între 2009 și 2014. Din 2014 și până în prezent, și-a dedicat întreaga activitate profesională serviciului la Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă, fiind ani la rând alături de oamenii aflați în unele dintre cele mai dificile momente ale vieții lor.
Astăzi, el este cel care are nevoie de ajutor.
În urmă cu doar câteva luni, Alex a fost diagnosticat cu o formă extrem de rară și agresivă de cancer - rabdomiosarcom pleomorf. Boala i-a afectat coloana vertebrală și măduva spinării, iar acum nu își mai poate folosi picioarele.
Au urmat complicații severe, internări repetate și dureri greu de imaginat.
Și totuși… continuă să lupte.
Ultimele analize au adus și o mică speranță: există posibilitatea unui tratament de imunoterapie care ar putea reprezenta cea mai importantă șansă a lui în acest moment. Costurile sunt însă uriașe - aproximativ 25.000 de lei pentru fiecare doză, administrată o dată la 3 săptămâni.
Dacă puteți ajuta, orice sprijin contează. O donație, o distribuire sau un mesaj pot însemna enorm pentru el și pentru familia lui.
Donații directe:
REVOLUT: Alexandru Apostol
CONT: RO11 REVO 0000 1481 2228 3296
http://revolut.me/alexandruxxx
ING: Alexandru Mihai Apostol
CONT: RO62INGB0000999906301497
Uneori, speranța se construiește din gesturi mici făcute de cât mai mulți oameni. Iar acum, el are nevoie de noi”, a fost anunțul celor de la ISU Timiș pe Facebook.
Foto: Facebook