O dronă rusească s-a prăbușit, joi seară, peste un bloc de locuințe din Galați. În urma impactului, dispozitivul a explodat și a izbucnit un incendiu. Cum arată apartamentul afectat.
Gallery
Patru persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale. Două persoane au fost transportate la spital cu traumatisme uşoare şi două, cu atacuri de panică, au primit îngrijiri la faţa locului, a spus lt. col. Cătălin Sion, reprezentant al ISU Galaţi, potrivit Știrile PROTV.
Persoanele rănite sunt stabile, informează Ministerul Sănătății, fiind internate pentru investigații medicale și tratament de specialitate.
Este vorba despre o femeie de 53 de ani internată la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Galaţi, secţia de Chirurgie Plastică, care prezintă arsuri de gradele I şi II la picioare şi de un băiat de 14 ani, internat la Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii "Sf. Ioan" Galaţi, secţia de Chirurgie, având arsuri la antebraţe.
O femeie, care locuiește cu familia sa în apropierea blocului lovit de dronă, a povestit calvarul prin care au trecut seara trecută.
„Totul a început cu mesajul RO-Alert pe care l-am primit la ora 1:52. Recunosc că, iniţial, nici nu l-am citit cu atenţie şi l-am închis imediat, crezând că este o alertă meteo de vânt sau ploaie. Stăteam cu ochii deschişi, încercând să adorm din nou, dar apoi am auzit zgomotul puternic de motoare de avion venind dinspre graniţă”, a spus aceasta pentru news.ro, citat de Știrile PROTV.
„M-am pitit în pat de frică, iar dintr-odată s-a auzit o bubuitură puternică, o explozie care a rupt liniştea deplină a nopţii”, a mai povestit femeia, conform sursei amintite.
Oamenii au stat toată noaptea în fața televizoarelor și pe rețelele de socializare pentru a afla cât mai multe informații despre cele întâmplate. Zona unde a avut loc incidentul este acum închisă circulației.
Foto: știrile protv