O persoană a murit, iar alte opt au fost spitalizate în Statele Unite în urma unui focar de infecție cu listeria asociat consumului unui tip de brânză moale. Autoritățile sanitare americane avertizează că numărul real al îmbolnăvirilor ar putea fi mult mai mare și au dispus retragerea produselor de pe piață.
Potrivit Centrului pentru Controlul și Prevenirea Bolilor (CDC) și Administrației pentru Alimente și Medicamente (FDA), focarul a fost asociat cu brânza moale asemănătoare ricottei, produsă de compania Clover Hill Dairy din statul Maryland.
Produsul a fost distribuit în magazine între 4 și 30 mai în mai multe state americane, inclusiv New York, New Jersey, Maryland, Virginia și Carolina de Nord.
Până în prezent, nouă persoane din Maryland, New York și Virginia s-au îmbolnăvit. Dintre acestea, opt au necesitat spitalizare, iar una a decedat, scrie nypost.com.
Reprezentanții CDC spun că bilanțul oficial ar putea să nu reflecte amploarea reală a focarului.
„Numărul real al persoanelor bolnave este probabil mai mare decât cel raportat”, au transmis autoritățile sanitare americane.
Explicația este că unele persoane se recuperează fără a solicita asistență medicală și nu sunt testate pentru infecția cu Listeria. În plus, identificarea și raportarea cazurilor poate dura între trei și patru săptămâni.
Ancheta este în desfășurare, iar specialiștii încearcă să stabilească dacă și alte produse alimentare contaminate au contribuit la apariția focarului.
În urma descoperirii contaminării, Clover Hill Dairy a inițiat o retragere voluntară a produselor de pe piață.
Brânza era comercializată în recipiente de diferite dimensiuni, dar și în ambalaje vrac destinate distribuitorilor. FDA avertizează că lotul contaminat ar fi putut fi reambalat și vândut sub mai multe mărci comerciale, printre care Kesso, Quesos La Ricura, Izalco, De Mi Pueblo și Rio Lindo.
Listerioza este o infecție provocată de bacteria Listeria monocytogenes, care poate contamina diverse alimente, inclusiv brânzeturi, mezeluri, fructe și legume crude.
În formele ușoare, boala provoacă simptome precum febră, dureri de cap, dureri musculare, greață, diaree sau vărsături. Aceste manifestări apar de regulă la câteva zile până la două săptămâni după consumul alimentului contaminat.
În cazurile severe, bacteria poate depăși sistemul digestiv și poate afecta alte organe. Pacienții pot dezvolta confuzie, pierderea echilibrului, rigiditate a gâtului sau chiar convulsii.
Specialiștii avertizează că femeile însărcinate, persoanele cu sistem imunitar slăbit, copiii mici și adulții de peste 65 de ani sunt cei mai vulnerabili în fața infecției.
În timpul sarcinii, listerioza poate provoca avort spontan, naștere prematură sau deces fetal, chiar dacă simptomele mamei sunt relativ ușoare.
Potrivit CDC, aproximativ una din șase persoane care dezvoltă forme invazive de listerioză își pierde viața din cauza complicațiilor infecției.
Autoritățile americane îi sfătuiesc pe consumatorii care dețin produsele retrase să nu le consume și să le arunce sau să le returneze magazinului de unde au fost cumpărate.
Sursă foto: Shutterstock
CITEȘTE ȘI: