Actrița americană Gina Ferrall, o prezență apreciată pe Broadway, a încetat din viață la vârsta de 67 de ani. Din ce cauză a murit vedeta și ce spun apropiații săi
Moartea actriței Gina Ferrall a lăsat un gol imens în sufletele colegilor, prietenilor, dar și admiratorilor săi, care au transmis mesaje emoționante în mediul online.
„Gina a fost o adevărată lumină. Voi fi pentru totdeauna recunoscător că am avut ocazia să lucrez cu ea și să-i văd geniul în fiecare seară pe scenă. A adus atât de multă bucurie lumii, atât pe scenă, cât și în afara ei”, a scris unul dintre colegii săi pe rețelele de socializare, potrivit presei străine.
Potrivit familiei, artista a decedat în urma unui sarcom uterin, o formă rară de cancer care afectează țesuturile musculare sau conjunctive ale uterului, conform sursei amintite.
Anunțul decesului a fost făcut de soțul său, Kory Grossman, muzician pe Broadway.
Gina Ferrall a jucat în numeroase producții, printre care „Mamma Mia!”, „Big River” și, cel mai recent, în „Leopoldstadt”, apreciata piesă a lui Tom Stoppard.
Foto: Getty