După trei ani de absență, Kate Middleton a făcut furori la Royal Ascot 2026, unul dintre cele mai faimoase evenimente de curse de cai din lume, organizat anual în Regatul Unit.
Gallery
Prințesa de Wales a ales o rochie Roksanda decorată cu funde, într-o nuanță de galben-lămâie, perfectă pentru începutul verii.
Ținuta a fost completată cu o pălărie semnată Jane Taylor London, pantofi nude Gianvito Rossi, brățara cu trei șiraguri de perle a Prințesei Diana (creată de Nigel Milne) și cerceii cu diamante ai Reginei Elisabeta a II-a. VEZI IMAGINI SPECTACULOASE CU KATE ÎN GALERIA FOTO DE MAI SUS
Pentru fanii familiei regale, alegerea nu a fost o surpriză totală. Rochia a fost purtată pentru prima dată de Kate în martie 2022, în timpul turneului regal din Jamaica, iar ulterior a reapărut la Wimbledon în același an.
Apariția de la Royal Ascot marchează astfel a treia oară când Prințesa de Wales poartă această piesă.
Kate Middleton este deja cunoscută pentru felul în care își construiește garderoba și pentru faptul că revine des la piese pe care le-a mai purtat. Kate este un etalon al eleganței și este considerată una dintre cele mai stilate prințese din lume.
Indiferent de model sau de culoare, Kate cucerește prin eleganța naturală, zâmbetul impecabil și prin modul în care reușește să transforme fiecare apariție într-un moment demn de admirație.
Luna trecută, de exemplu, a atras din nou atenția când a reapărut într-un costum Roland Mouret din 2023, purtat la o vizită la Universitatea East London.
Săptămâna aceasta a fost una intensă pentru Prințesa de Wales. Pe 15 iunie, a participat la ceremonia Ordinului Jartierei, unde a purtat o ținută personalizată într-o nuanță de galben-unt semnată de designerul Patrick McDowell.
Mai devreme, sâmbătă, Kate a fost prezentă la Trooping the Colour, unde a ales un palton albastru pastel de la Catherine Walker, completat de o pălărie Philip Treacy.
Fotografii: Getty Images/ Profimedia Images
CITEȘTE ȘI: