Cheloo a ales de mai mulți ani să lase în urmă aglomerația urbană și să se stabilească într-o zonă liniștită, unde își poate petrece timpul departe de agitația Capitalei. Acesta a ales să își construiască o locuință în Breaza, la nici două ore de București.
Gallery
Casa lui Cheloo este amplasată într-o zonă retrasă, înconjurată de dealurile din împrejurimi. Cu o curte spațioasă și o terasă generoasă, locuința rapper-ului oferă suficientă intimitate și liniște. (VEZI IMAGINILE ÎN GALERIA FOTO DE MAI SUS)
În urmă cu ceva timp, artistul a povestit că mutarea din București a fost una dintre cele mai bune decizii pe care le-a luat. În afară de muzică, acesta se ocupă și de diverse activități gospodărești și preferă un ritm de viață mult mai liniștit decât cel cu care se obișnuise.
În ultima perioadă, numele lui Cheloo a ajuns din nou în atenția publicului, după ce a fost implicat într-un incident petrecut la Spitalul de Psihiatrie Voila. Artistul a fost transportat la o unitate medicală pentru investigații, după ce și-ar fi provocat o rană superficială în zona gâtului.
Potrivit informațiilor apărute în spațiul public, la un moment dat, acesta ar fi încercat să părăsească spitalul înainte de finalizarea evaluării medicale, fără acordul personalului. Prin urmare, cadrele medicale au solicitat intervenția polițiștilor, care l-au oprit și l-au imobilizat pentru a preveni eventuale incidente și pentru a permite continuarea îngrijirilor medicale.
Ulterior, autoritățile au precizat că artistul a fost transportat înapoi la Spitalul de Psihiatrie Voila, unde a rămas sub supraveghere de specialitate. Totodată, polițiștii au anunțat că, în urma verificărilor efectuate, nu au fost constatate fapte de natură penală sau contravențională.
Sursa foto: Facebook