Codruța Filip a lansat, de curând, o nouă melodie, iar, în videoclipul acesteia, apare în timp ce dă foc rochiei de mireasă. Artista a recunoscut că a plâns în timpul filmărilor, dar și că i-a fost foarte greu să înregistreze piesa.
Gallery
Codruța Filip nu a dat foc doar unei rochii de mireasă oarecare pentru videoclip, ci a dat foc și rochiei pe care a purtat-o la nunta cu fostul soț. Chiar dacă gestul a fost unul simbolic, i-a amintit de momentul în care, ajutată de tatăl ei, a incendiat rochia pe care a purtat-o în ziua care a crezut că va fi cea mai frumoasă din viața ei.
Ușor-ușor, Codruța Filip se vindecă după divorțul de fostul soț. Aceasta s-a axat pe muzică, petrece mai mult timp alături de persoanele dragi și acordă mai mare atenție felului în care arată.
Aceasta se bucură și de un sprijin imens din partea fanilor, iar acest lucru se vede în modul în care muzica ei este primită de către aceștia. De curând, artista a lansat o nouă melodie, inspirată din ultimele evenimente din viața ei și, pe lângă mesajul piesei, ce a atras atenția a fost rochia de mireasă căreia i-a dat foc.
În cadrul unei emisiuni online, Codruța Filip a mărturisit că rochia pe care a incendiat-o nu a fost rochia ei de mireasă, ci o rochie cumpărată special pentru videoclip. Cu toate acestea, a recunoscut că și rochia de mireasă, pe care a purtat-o la nunta cu fostul soț, „a avut aceeași soartă”.
Mai mult decât atât, chiar tatăl ei a fost cel care a ajutat-o să incendieze rochia și nu regretă decizia, fiind un gest prin care a demonstrat că nu își mai dorește să îi acorde nicio șansă fostului soț: „Nu este rochia mea de mireasă, este o regie. Rochia mea de mireasă a avut aceeași soartă. M-a ajutat tata în sensul ăsta”.
De asemenea, Codruța Filip a precizat că nu a vrut să doneze rochia de mireasă, deoarece experiența divorțului a fost una extrem de dureroasă și nu a vrut ca nicio femeie să aibă acea rochie.
„Am primit foarte multe comentarii prin care lumea mă întreabă de ce n-am vrut să donez rochița. Dacă ar fi fost o situație fericită, aș fi donat-o din suflet. Atâta timp cât am suferit o dezamăgire mare, eu nu vreau să duc sau să dăruiesc altor femei acel lucru. A fost oricum dureros”, a mai spus artista.
Sursa foto: Instagram