După ce Spania a câștigat Cupa Mondială din 2026 cu un scor de 1:0 în finala cu Argentina, mai mulți suporteri au cerut rejucarea partidei. În acest sens, s-a lansat o petiție, care până în prezent a fost semnată de peste 80.000 de oameni.
Gallery
Finala Cupei Mondiale din 2026 continuă să provoace controverse la câteva zile după fluierul de final. Peste 80.000 de suporteri au semnat o petiție online prin care cer FIFA să reprogrameze partida dintre Argentina și Spania, câștigată de selecționata iberică cu scorul de 1-0, anunță Euronews.com.
Inițiativa a apărut pe platforma Change.org și a fost lansată de o fană argentiniană, Gisela Sánchez. Aceasta susține că deciziile luate de arbitrul sloven Slavko Vinčić ar fi influențat rezultatul final și solicită forului mondial să analizeze din nou fazele controversate ale meciului.
Petiția, care a strâns peste 80.700 de semnături, îl vizează direct pe arbitrul partidei, acuzat de organizatoarea campaniei de o prestație „controversată și coruptă”. Susținătorii acestei teorii afirmă că anumite decizii de arbitraj ar fi avut un impact major asupra desfășurării meciului.
Totuși, până în acest moment, inițiatorii petiției nu au prezentat dovezi oficiale care să confirme acuzațiile de corupție. Argumentele se bazează în principal pe interpretări ale unor faze de joc și imagini distribuite pe rețelele sociale.
Chiar dacă numărul semnăturilor este impresionant, o astfel de inițiativă nu are efect juridic sau sportiv asupra rezultatului unei partide. Regulamentele FIFA prevăd că un meci poate fi rejucat doar în situații excepționale, precum încălcări grave ale regulamentului competiției sau decizii luate de organismele competente ale forului internațional înainte ca rezultatul să fie validat oficial.
O simplă campanie online, indiferent de popularitatea sa, nu poate obliga FIFA să anuleze o finală de Cupă Mondială sau să retragă un titlu acordat deja unei echipe.
foto: getty