• PRO TV
  • Jurnaliștii care de zece ani îți dau motive să spui ‘România, te iubesc!’

Jurnaliștii care de zece ani îți dau motive să spui ‘România, te iubesc!’

Jurnaliștii care de zece ani îți dau motive să spui ‘România, te iubesc!’

O meserie de 24 de ore pe zi, pe care puțini o pot practica și pe care ei nu au fentat-o nicio secundă. Astfel se câștigă excelanța în jurnalism.

Au trecut zece ani de când au spus pentru prima dată „România, te iubesc!” la PRO TV și sunt la fel de neobosiți. Doar realitatea noatră zilnică se mai schimbă, în bine, căci altfel de unde și-ar mai lua puterea de a merge mai departe. Vorbim de jurnaliștii excepționali care realizează emisiunea România, te iubesc!, care ne oferă săptămână de săptămână motive să ne iubim cu adevărat țara.

De mai bine de zece ani, Paula Herlo, Cristian Leonte, Alex Dima, Paul Angelescu, Rareș Năstase și Cosmin Savu ne arată România așa cum e: întunecată, ostilă, plină de oameni geniali, dar condusă de politicieni puși pe căpătuială. În fiecare duminică ne spun adevăruri care dor până la os, trag semnale de alarmă, dar nu se rezumă doar la atât. Își suflecă mâinile și se luptă ca leii pentru dreptatea pe care nu ne-o putem lua singuri. 

Ei sunt adevărații câini de pază ai democrației, o specie pe cale de dispariție în jurnalismul românesc care sacrifică mai mult decât crezi pentru a schimba lumea ta. Cosmin Savu explică în acest filmuleț cum e să lucrezi pentru „România, te iubesc!”.

Emisiunea care a schimbat legi și mentalități

De peste zece ani, echipa România, te iubesc! se luptă să schimbe mentalități care au tras mereu în jos această țară. Metehne care i-au făcut pe oamenii cu putere de decizie sclavi ai propriei neputințe. Anchetele lor au deschis răni largi, dar au cauterizat, în final, țesuturile puternic afectate de corupție, incompetență, indolență. Acesta este unul dintre motivele pentru care ne putem mândri cu jurnaliști precum Paula Herlo, care s-a dedicat acestei meserii din prima secundă în care a intrat în contact cu ea. Iată ce impact a avut munca ei și a colegilor săi în schimbarea unor legi fundamentale în România!

O oglindă a societății, aceasta este munca celor șase jurnaliști de excepție ai PRO TV. După zece ani pe baricade, Paula Herlo, Cristian Leonte, Alex Dima, Paul Angelescu, Rareș Năstase și Cosmin Savu au scris o carte, intitulată România Te Iubesc, o selecție a unora dintre cele mai bune reportaje și anchete video, transpuse în text scris. 

Cristian Leonte: „Ideea acestui volum a apărut la finalul anului trecut”, atunci când Lidia Budea, directorul editurii Humanitas, le-a sugerat jurnaliștilor emisiunii România, te iubesc! ca „lucrurile cu adevărat importantă trebuie să rămână într-o carte”.

Rareș Năstase: „Suntem tare mândri de cum a ieșit. Sunt momente în carte din toți cei 10 ani”.

Lansarea cărții România Te iubesc a avut loc duminică la târgul internațional de carte Gaudemus și se găsește în librăriile Humanitas

Gallery

Parteneri editoriali

Share

Videoclipuri cu știri

Citește și

Ultimele articole

Top citite

L-ai pierdut la TV

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni