• PRO TV
  • „Prinși în plase de incompetență” - o anchetă semnată de Rareș Năstase, duminică, la România, te iubesc!

„Prinși în plase de incompetență” - o anchetă semnată de Rareș Năstase, duminică, la România, te iubesc!

„Prinși în plase de incompetență” - o anchetă semnată de Rareș Năstase, duminică, la România, te iubesc!

Interesul statului a secat, iar industria peștelui se zbate pe uscat. „Prinși în plase de incompetență” – o anchetă de Rareș Năstase, duminică, de la 18:00, la „România, te iubesc!”. 

Acvacultura e un domeniu cu potențial uriaș în România. Suntem țara cu 25% din resursa de apă a Uniunii Europene și, teoretic, ar trebui să fim lideri la tot ce ține de piscicultură și pescuit. Totul rămâne, însă, la stadiul de teorie și speranță. România are 700 de licențe pentru acvacultură, adică 700 de amenajări cu activitate piscicolă, dar de produs pește… produc mai puțin de 50.

„E o anchetă care vizează de ce nu merge bine acvacultura de la noi, adică piscicultura și pescuitul comercial. Probleme sunt multe, de la lipsa cadastrului, concesiuni cu dedicație, măsuri compensatorii, firme cu băieți deștepți, bani frumoși din consultanță pentru proiecte de zeci de milioane de euro pe care acum beneficiarii trebuie să îi dea înapoi. Haiducie în stil românesc, în condițiile în care nu prea mai are balta pește. Cu  o flotă maritimă mai mult decât modestă și ferme piscicole care se convertesc în pășuni și unități de agrement, cu braconaj în floare și pescari autentici tot mai puțini, dar și fără multe investiții eficiente, piața peștelui de la noi e dominată de importuri”, a spus Rareș Năstase.

Suntem un stat cu ieșire la mare, dar peștele care ajunge la noi în țară este din... export: „primim pește de la sute de companii din țări fără tradiție în acvacultură, dar care și-au orientat exclusiv activitatea pentru a exporta anual masiv către România. Zeci de mii de tone de crap, păstrăv, caras, novac, sturioni, dar și midii și pește marin. Adică tot ce s-ar putea produce la noi, dar vine la prețuri mai mici decât pot vinde fermierii români”, a declarat Rares Năstase.

Cum răspund autoritățile, vedem duminică de la 18:00 în ancheta „Prinși în plase de incompetență”.  Emisiunea România, te iubesc! poate fi urmărită, în avans, pe VOYO.

Sursa foto: PRO TV
Vezi și: 

Gallery

Parteneri editoriali

Share

Videoclipuri cu știri

Citește și

Ultimele articole

Top citite

L-ai pierdut la TV

Articole știri

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni