• PRO TV
  • Bia Khalifa și Dani Mocanu formează, din nou, un cuplu: „Ne-am maturizat”

Bia Khalifa și Dani Mocanu formează, din nou, un cuplu: „Ne-am maturizat”

Bia Khalifa și Dani Mocanu formează, din nou, un cuplu: „Ne-am maturizat”

Bia Khalifa este una dintre cele mai controversate persoane publice din România, aceasta făcându-se remarcată în urmă cu mulți ani, atunci când apărea la brațul lui Dani Mocanu. Timpul a trecut, cei doi au avut parte de o despărțire cu scântei, iar blondina s-a aventurat în viață alături de Sișu, Fulgy sau chiar 6ix9ine. 

Bia Khalifa a atras din nou atenția internauților, însă de această dată nu datorită imaginilor extrem de explicite pe care le publică pe rețelele de socializare (VEZI ÎN GALERIA FOTO DE MAI SUS CELE MAI SEXY IMAGINI CU BIA), ci datorită unor videoclipuri în care apărea vorbind pe FaceTime cu manelistul Dani Mocanu. Cei doi au o istorie amplă împreună, aceștia formând un cuplu în urmă cu aproximativ 5 ani, atunci când blondina nu împlinise încă 18 ani. 

La acea vreme, Bia Khalifa și Dani Mocanu apăreau în toate tabloidele certându-se, amenințându-se și chiar s-a ajuns și la ajutorul poliției. Totuși, odată cu trecerea anilor, blondina a făcut mai multe afirmații despre manelist, spunând că este un bărbat asumat, puternic, care a satisfăcut-o din multe puncte de vedere.

Acum, contactată de jurnaliștii SpyNews, Bia Khalifa a dat cărțile pe față și a recunoscut că ea și Dani Mocanu formează, dn nou, un cuplu:

"Da, noi ne-am împăcat de foarte mult timp! Atat eu, cât și Dani, ne-am maturizat. Mi-ar plăcea să opresc timpul acum, ne înțelegem atât de bine, și ca iubiti, și ca prieteni. Este o buclă temporară care se tot repetă. De 7 ani, de când mă cunosc cu el, a reușit să mă țina aproape, are niste calitați extraordinare. Noi degeaba încercăm să fim prieteni, nu există așa ceva după iubire, este ori ura, ori indiferență. În cazul nostru este iubire și așa a foat mereu.", a declarat Bia Khalifa pentru sursa citată. 

Mai mult decât atât, Bia Khalifa este alături de manelist în timpul arestului la domiciliu. Având în vedere că și fratele ei trece printr-o situație similară, vedeta empatizează extrem de natural cu sentimentele care îl încearcă în aceste momente pe Dani Mocanu:

"Noi, ne vedem des, acum are Joanna mașină, sora mea, și mergem pe la el, acum pe 19-20 ma duc la el. Nu ne facem planuri, îl cunoașteți destul de bine pe Dani Mocanu, precum o cunoașteți și pe Bia Khalifa. Pentru o discuție de viitor nu este momentul, știm, și eu, și el ce vrem, dar nu este înca momentul să ne spunem unul celuilalt. Ținând cont că fratele meu este și la închisoare pentru o faptă pe care nu a comis-o, știu cât este de greu să fi izolat și închis, acum are cea mai multa nevoie de mine, Dani. Dar mai ales Tibi, fratele meu pe care il iubesc din toata inima. Nu îmi place să văd persoanele dragi că sufera, privați de libertate. Fratele meu, Tibi, este la fel de important ca Dani. Nu am încercat vreodata sa îl înlocuiesc, dacă am avut ceva cu alți bărbați, înseamna că așa a fost. Dar sunt chesti de moment... Dani este primul bărbat din viața mea și cred că așa o să rămână. Pentru că deja am ce îmi doresc, eu nu mai am motive să caut.", a mai declarat blondina.

Sursă foto: Bia Khalifa/Instagram, Dani Mocanu/Facebook

Gallery

Parteneri editoriali

Share

Videoclipuri cu știri

Citește și

Ultimele articole

Top citite

L-ai pierdut la TV

Articole știri

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni