• PRO TV
  • Theo Rose a cunoscut-o pe Melisa cu zece ani în urmă. Ce spune despre concurenta care a fost la un pas de a câștiga Vocea României

Theo Rose a cunoscut-o pe Melisa cu zece ani în urmă. Ce spune despre concurenta care a fost la un pas de a câștiga Vocea României

Theo Rose a cunoscut-o pe Melisa cu zece ani în urmă. Ce spune despre concurenta care a fost la un pas de a câștiga Vocea României

Melisa Antonesi a avut un parcurs foarte frumos la Vocea României 2023. Tânăra de 23 de ani a fost în echipa lui Theo Rose și Horia Brenciu. Ajunsă în finală, era la un pas de a ține în mână trofeul, clasându-se pe locul 3.

Theo Rose a mărturisti, pe contul de socializare, că a cunoscut-o pe Melisa cu zece ani în urmă. Pe atunci, ambele erau adolescente. Theo avea 16 ani, iar Melisa aproximativ 14 ani. 

„Da, în poză suntem eu și finalista noastră de la Vocea Romaniei, acum 10 ani, la un concurs de voci pentru copii. Eu eram co-prezentator pentru prima dată, ea concurentă.
După ce a cântat la audițiile pe nevăzute de la Vocea, conducand-o spre Pavel i-am spus că am senzația că ne știm și atunci mi-a amintit de unde.
Nu cred în intâmplări. Pe vremea pozei eu doar visam să fiu ca Melisa de astăzi.
Intâlnirea de acum 10 ani ne-a adus împreuna astăzi în finala de la Vocea României și iat-o pe Melisa la un pas de a câștiga”, scria Theo Rose pe 15 decembrie, în ziua finalei de la Vocea României.

Gallery

Antrenoarea a vorbit și despre parcursul Melisei în acest concurs:

„Sunt 5 luni de entuziasm, repetiții, discuții, certuri, plânsete apoi din nou extaz după trecerea într-o altă etapă a concursului. Relația noastra de trei a funcționat cam așa: eu și Horia venim cu propuneri de piese, alegem împreună cu Melisa una dintre ele, merge acasă, se întoarce, cântă și Horia zice „NU așa!”, Melisa plânge, eu încep munca de convingere cu Horia. Ne dăm peste cap până facem să ne placă tuturor. Rezultatul? Succes de fiecare dată:)) Dar adevărul e că tot timpul am fost stresați înainte de momentele Melisei. De fiecare dată a avut partituri grele și emoții mari”.


Melisa Antonesi locuiește în Manchester, Anglia. A absolvit Facultatea de Muzică și Teatru, însă activează ca recepționeră. Viața peste hotare a fost grea pentru Melisa, mai ales atunci când a început să se confrunte cu bullying-ul la școală. „Românii nu sunt prea bine văzuți, nu au o reputație foarte bună acolo. Am fost acuzată și de furt, la un moment dat, când eram la liceu, dar s-a demonstrat că nu eu am fost cea vinovată. Muzica pentru mine a fost ca o escapadă.”

La audiții, Horia și Theo s-au întors instant când i-au auzit vocea Melisei. Vezi momentul video mai jos. 

La fel ca Melisa, Theo Rose a început să cânte de la o vârstă fragedă și să participe la numeroase concursuri. Cântăreața a spus că sora ei a susținut-o să meargă pe drumul muzicii. 

Ea m-a susținut tot timpul. Pe ea tata nu a susținut-o. Era un copil exemplu și trăia foarte corect. Eu, în schimb, am fost o rebelă. La mine deja erau mai relaxați părinții după doi copii. Pe soră mea au făcut-o la 20 de ani. Sora mea a tras greu cu mine. Până am terminat liceul sora mea m-a ținut la ea, în București, mi-a dat bani de buzunar, de mâncare. Îi datorez multe. Ea a fost modelul meu. Am imitat-o o bună perioadă de timp”, a declarat Theo Rose în podcastul lui Cătălin Măruță.

Sursă foto: Instagram/ Theo Rose

Vezi și: 

Parteneri editoriali

Share

Videoclipuri cu știri

Citește și

Ultimele articole

Top citite

L-ai pierdut la TV

Articole știri

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni