• PRO TV
  • Irina Rimes este pe val cu o nouă piesă de suflet: „Povestește istoria mea, de unde am pornit”

Irina Rimes este pe val cu o nouă piesă de suflet: „Povestește istoria mea, de unde am pornit”

Irina Rimes este pe val cu o nouă piesă de suflet: „Povestește istoria mea, de unde am pornit”

Irina Rimes știe cum să-și surprindă fanii. După colaborarea cu Damian Drăghici și Ionuț Dolănescu, pentru piesa „Lângă Carpați, artista se întoarce din nou la trecutul ei și așterne pe note emoții puternice.

„A trebuit să schimb drumuri, pământuri, țări, să mă schimb de două ori / A trebuit să-mi iau îndoielile, valizele și visele cu mine / A trebuit să schimb orizonturi, să schimb case, chiar să schimb voci / dar nu aș schimba felul în care sunt!”, cântă Irina Rimes în noua ei piesă, „Changer”. 

Versurile piesei sunt scrise de Frédéric Pradel, iar la muzică au lucrat: David Goldcher, Irina Rimes, Alexandra Maquet, Frédéric Pradel și David Ciente. Piesa a fost primită cu mare entuziasm de către fani. Sute de comentarii de apreciere au fost postatate în câteva ore de la lansare: 
„Superbă melodie, iar franceza și vocea îi dă fix culoarea care îți atinge sufletul”, „Adevărul e că te potrivești foarte mult ca stil, vibe, pentru ce percep eu ca fiind "franțuzesc"”,„Prea frumoasă piesa,îmi place mult, felicitări”, „Ar fi tare dacă ai scoate și varianta în română”, „Ai o voce încât mi se face pielea de găină. Bravo”, sunt doar câteva reacții ale admiratorilor. 



Se pare că Irina Rimes are planuri mari, cântăreața dorindu-și să înregistreze mai multe piese în limba franceză. 

„Chiar dacă este a doua la număr, asta ar fi prima piesă pe care o lansez în limba franceză. Prima din seria celor care urmează. Este o piesă care povestește istoria mea, de unde am pornit și cum în drumul meu am hotărât să mai pornesc o dată de la zero.  Nu știu dacă asta este piesa care va începe marea poveste de dragoste dintre mine și publicul francez, sper să fie, dar dacă nu este aceea, atunci cu siguranță ea îmi va deschide ușile. Piesa asta a fost scrisă de doi prieteni dragi, Frederic și Alma, produsă de David Goldcher și lansată împreună cu Parlophone și Global Records. Mulțumesc tuturor pentru implicare și sper că vom scrie istorii frumoase împreună”, a declarat  Irina Rimes pentru kissfm.ro

Irina Rimes este o cântăreață și compozitoare foarte dedicată, care a bifat până acum sute de show-uri live intense şi pline de emoţie. Ea continuă să facă parte din juriul Vocea României. În sezonul trecut, una dintre concurentele pe care le-a antrenat, Andra Botez, a fost foarte aproape de a câștiga trofeul, calificându-se în finală alături de Iulian Nunucă, Teodor Debu și Winael Baldus. 

Irina Rimes a dezvăluit recent că dorește să le poată asigura câștiguri mai mari oamenilor care o ajută la diverse proiecte. „Știu că o să sune mercantil, dar să fac mulți bani (nr. visul ei). Pentru că în ziua de astăzi banii înseamnă libertate, nu neapărat fericire. Iar pentru mine libertatea înseamnă fericire. Și știu că, dacă aș face foarte mulți bani, aș putea să îi bucur și pe oamenii care lucrează cu mine pentru că toți au nevoie de bani. Știu că ar exista multe alte probleme de care nu știu acum, dar ar dispărea această presiune de a negocia fiurile pentru clipuri, pentru proiect, pentru investițiile care se fac în proiectul meu. Cred că ar merge mult mai ușor toate. Creația este arta pentru artă și creația pentru creație, dar, la final de zi, trebuie să trăiești. Iar în proiectul meu nu mai este vorba doar de mine, ci despre toți oameni care lucrează și trebuie să trăiască și ei și vreau să trăiască bine”, a explicat artista într-un interviu pentru unica.ro

Sursă foto: Instagram/ Irina Rimes
Vezi și: Irina Rimes: "Doresc să mă mărit și să am copii"
 



 

Gallery

Parteneri editoriali

Share

Videoclipuri cu știri

Citește și

Ultimele articole

Top citite

L-ai pierdut la TV

Articole știri

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni