Marina Constantinescu, cum a descoperit un mare talent din România: ”Am văzut o arătare pe scenă, de la care nu am putut să-mi iau ochii”

Redacția Redacția

Publicat Ieri

Copiază legătură Distribuiți pe Facebook Distribuie pe Whatsapp Distribuie pe Telegram Distribuie pe Twitter

Adaugă PRO TV ca sursă preferată în Google

Sâmbătă, 4 iulie, de la 9.00 dimineața, invitata lui Marius Manole, la emisiunea ”Întrebarea Mesei Rotunde” de la ACASĂ, este criticul de teatru și prezentatoarea TV Marina Constantinescu.

În emisiunea ”Întrebarea Mesei Rotunde”, Marina Constantinescu vorbește despre fiul ei, Luca, pianist și actor: ”Nu am avut niciodată tentația de a-i spune: să nu te faci actor. El e un pianist cu școală grea, cu școală adevărată, a plecat din România la 16 ani și jumătate, câștigând bursa completă de studii Constantin Silvestri, însemnând cam 50.000 de lire pe un an, la cel mai important colegiu privat din Marea Britanie, de la Edinborough. Și ei, ca bursier al lor, l-au obligat să dea examen la Conservatorul Regal din Scoția sau de la Londra... El a avut la dispoziție o lună să-și pregătească repertoriul. Sunt mândră, deși a fost o experiență foarte grea. E singurul meu copil, făcut târziu, cu o poveste destul de complicată medical vorbind. În Marea Britanie, colegiile sunt dure. Iar ca bursier erai și mai obligat să fii foarte bine. A dat acolo Bacalaureatul și a rezistat ca fiul ploii. Adică al nimănui. A rezistat și a făcut acest Conservator de elită, unde era pur și simplu adorat. Eu când mergeam la Glasgow, că am făcut ceva navetă, când intram cu el în Conservator, mă simțeam ca o prințesă, pentru că toată lumea îl striga, îl saluta. E foarte bun, foarte generos și preocupat real de oameni”.

​

Criticul de teatru mărturisește că a avut șansa, de-a lungul carierei, să întâlnească artiști foarte mari. ”Am avut șansa să întâlnesc artiști foarte, foarte mari, de la care am învățat enorm. Cum lucrează, cum își dozează ideea, conceptul, cum nu se răstesc la nimeni pe perioada repetițiilor. Există o anumită severitate, dar nu se poate coborî sub un anumit nivel. Pe Purcărete nu l-am văzut niciodată făcând vreo criză legată de echipa lui, de artiști. El, tot timpul, pentru o neîmplinire, dă vina numai pe el. ”Eu n-am știut să duc actorul mai departe. E vina mea”. La fel era Ciulei. La fel era Vlad Mugur. Radu Penciulescu se gândea, fumând pipă, cu mâinile acelea splendide ale lui, și în vălătucii aceia de fum, vedeai cum caută: ”Cum să înțeleagă să facă el asta, pentru că eu nu i-am spus?”. Și asta m-a fascinat foarte tare”.

​

Cum își amintește prima întâlnire cu actorul Marius Manole: ”Să-ți spun cum am pus ochii pe tine. Acum mulți ani, când am fost la Brăila să văd spectacolul lui Radu Apostol, „Drept ca o linie”. În teatrul acela absolut superb, într-un oraș cosmopolitan - tatăl meu a fost un mare inginer constructor naval de exploatare nave și porturi - în fine, m-am plimbat și am văzut o arătare pe scenă de la care nu am putut să-și iau ochii.

Am venit în București, m-am întâlnit cu Caramitru și i-am spus: există la Brăila un actor care cred că ar trebui să vină în București. Am început să descriu acel actor, părea că nu am argumente - mi se părea că poți să ieși prin plafon, să zbori... S-a făcut juriul UNITER, care te-a nominalizat, și în juriu era scenografa Lia Manțoc. Eu nu am spus nimic nimănui. Și s-a întors Lia Manțoc și m-a sunat cu exuberanța ei cunoscută: Cum să facem? Este acolo cevaaa! Trebuie să facem ceva pentru omul ăsta. M-am dus la Caramitru și i-am zis că acest actor trebuie să vină la Teatrul Național din București”.

Ce spune despre actul de cultură pe gratis, care e prețul pe care l-a plătit pentru sinceritate cronicilor ei, cum a reușit să obțină finanțare pentru Festivalul Național de teatru și de ce, deși este om de televiziune, nu se uită la televizor, aflați doar sâmbătă dimineață, de la 9.00, la ACASĂ, în cadrul emisiunii ”Întrebarea Mesei Rotunde”.