George Ivașcu, cel mai sincer interviu: "Cea mai perioadă a fost când am avut eu 33 de ani și am zis, wow, ce vârstă! Și în anul ăla au dispărut trei din oamenii dragi"

George Ivașcu: Eu nu fac actorie doar ca să am o profesie, o diplomă, le spun și studenților, ci pur și simplu pentru a mă mărturisi public. Și atunci caut în fiecare destin, fiecare poveste, fiecare om, indiferent că îl cheamă în cazul ăsta acum Pelicanu sau iată, va avea premieră un alt serial tot pe original Voyo, ProTV, Betoane, unde sunt mai bătrâni cu 10 ani. Am barbă, dinții îngălbeniți, m-am și dus, am și studiat, în sensul că nu fusese niciodată, la Obor. Și m-am dus acolo și am stat cu oamenii la Obor, la mici, la bere, de mai multe ori m-am dus. Adică a fost o experiență superbisimă.

George Ivașcu: De ce a face comedie sau a te duce într-o zonă de-asta care devine foarte prietenoasă cu publicul pare mai ușoară? Nu e adevărat, este mult mai dificilă. De ce spun mai dificil? Pentru că paleta de public e mult mai diversă. Adică nu mai e un public, sunt publicuri. Întotdeauna mi-a plăcut, apropo de spiritul meu ludic, să trec dintr-o parte între alta. Adică da, îmi place să răspund la provocări.

George Ivașcu: Întotdeauna mi-a plăcut, apropo de spiritul meu ludic, să trec dintr-o parte între alta. Adică da, îmi place să răspund la provocări.

George Ivașcu: Am început la clasa Domnului Dem Rădulescu. Ne-a prins Revoluția aici, dar am terminat la clasea domnulului Gelu Colceag. Dar după aceea am fost invitat, că nu eram atunci profesor angajat și profesor asociat, să fiu asistentul domnului Dem Brădulescu și asta a fost cea mai mare onoare. Domnia sa s-a prăpădit în anii 2000. Iată, suntem în 2025 și peste tot lumea se uită în continuare la BD-uri. Nu mai vorbesc de scheciurile făcute la televiziune, unde Dem Rădulescu este continuu redescoperit de către o generație care, să zicem, nici nu trăia pe vremea aia.

George Ivașcu: Cea mai dură perioadă a fost când am avut eu 33 de ani și am zis, wow, ce vârstă! Și în anul ăla au dispărut trei din oamenii dragi. S-a prăpădit tata, bunicul, bunica. Și atunci am învățat un lucru esențial. Că trebuie să-ți iubești foarte tare oamenii care au însemnat ceva pentru tine la un moment dat, dupa care au mai fost răscruci in viata mea, una din ele este ultra povestită. Da, dar iată cât de important e să înveți din lecțiile astea.

George Ivașcu: Cu Alice a fost că o cunoșteam, îmi plăcea de ea și la un moment dat zic hai să o conduc către casă, numai că a început să ploaia. Și era întuneric pe vremea lui Ceaușescu. Era devreme. Și Alice a călcat într-o baltă și atunci eu zic, alright, ce facem acum? Și am început să iau toate bălțile cântând I'm singing in the rain. Și cum prindeam o baltă, cum I'm singing in the rain, I'm singing. Și iată cum I'm singing in the rainforest. În rain am ajuns foarte, foarte ud și atunci pentru prima oară, nu vrei să ca să nu răcești și uite așa ne-am încălzit împreună De atunci până acum. Ce frumos!