Cătălin Botezatu a revenit în platoul „La Măruță”, unde a fost celebrat și pentru ziua onomastică, fiind sărbătorit de Sfântul Adrian.
Gallery
De mai bine de doi ani, Botezatu nu și-a permis o vacanță adevărată, alegând să pună mereu cariera pe primul plan. A recunoscut însă că își dorește să plece în decembrie, deși nu exclude ca și acest plan să fie amânat din cauza obligațiilor profesionale. Pentru el, vacanțele nu înseamnă relaxare pe șezlong, ci explorarea unor locuri mai puțin cunoscute, experiențe unice pe care le consideră adevărata bogăție.
VEZI VIDEO ATAȘAT
Unul dintre proiectele de viitor la care se gândește este construcția unui hotel-boutique în Bali, o idee pe care o tratează cu seriozitate, dar care nu înseamnă o retragere din modă. Designerul a subliniat că nu se vede renunțând la ceea ce face, chiar dacă și-ar îndeplini acest vis.
Gallery
Pe plan personal, Botezatu a făcut câteva confesiuni surprinzătoare. A vorbit despre relații scurte, experiențe extravagante și chiar despre zvonurile false care i-au marcat familia atunci când presa l-a „declarat” mort sau înecat. Deși mulți îl percep ca fiind un om extrem de fericit, el a recunoscut că sacrificiile pentru carieră au venit cu un preț: fericirea, iubirea și sănătatea.
La 58 de ani, spune că nu se teme de bătrânețe și nici de moarte, ci doar de Dumnezeu. Totuși, recunoaște că uneori imaginea de pe Instagram sau succesul profesional nu reflectă adevăratul Cătălin Botezatu, omul din spatele brandului.
În ceea ce privește afacerea care l-a făcut celebru în întreaga lume, designerul a confirmat că a vândut milioane de piese de lenjerie, de la articole de lux până la colecții accesibile prin linia „Smart Fashion by Cătălin Botezatu”. Spune că a fost o mândrie să vadă oameni de toate vârstele purtând creațiile sale.
VEZI VIDEO ATAȘAT
FOTO: INSTAGRAM