Monica Dascălu, prezentatoarea Știrilor ProTV, a venit la „La Măruță” în calitate de psihoterapeut sistemic sub supervizare, specializat în probleme de cuplu și familie, pentru a vorbi aplicat despre relația părinți–adolescenți.
Discuția a pornit de la ideea că adolescența este, pentru tineri, cea mai intensă și mai provocatoare etapă, iar pentru adulți un test real de prezență, răbdare și comunicare.
Adolescența, „podul” dintre copilărie și maturitate
Monica a prezentat adolescența ca pe o traversare spre roluri și responsabilități noi. Pentru ca drumul să fie sigur, părinții au nevoie de echilibru emoțional și de o atitudine de însoțire conștientă: observă, ascultă, validează, apoi intervine cu blândețe și fermitate acolo unde este necesar. Prezența părintelui începe din copilărie și se schimbă în adolescență, însă rămâne esențială: disponibilitate reală, atenție la ritualurile zilnice și la schimbările bruște de comportament.
Sunt psihoterapeut sistemic sub supervizare și am început să lucrez cu adolescenții. Asta îmi aduce o mare bucurie, pentru că intru într-o lume magică. Adolescența este cea mai intensă, dar și cea mai provocatoare etapă din viața unei persoane.
Da, cred că primul lucru pe care ar trebui să-l facem este să ne uităm la adolescenți și să tăcem. Să-i observăm.
Lucrez cu tine. Lucrez cu părintele în primă fază, fiindcă înainte de a înțelege transformările prin care trece adolescentul, pășești și tu, ca părinte, pe acest pod. Eu văd adolescența ca pe un pod între copilărie – care e plină de stabilitate și de siguranță – și maturitate, unde apar noi roluri și provocări. Noi, părinții, putem să-i însoțim conștient pe copii pe acest pod. Uneori e stabil, alteori se mișcă, dar pentru a fi însoțitori buni trebuie să fim noi în echilibru.
Ce funcționează în relația cu un adolescent
Observare înainte de etichetare. Părinții sunt încurajați să urmărească semnalele copilului și să adreseze întrebări clare despre starea lui emoțională.
Empatie practicată în familie. Se încurajează exersarea perspectivei celuilalt; adultul modelează calmul și deschiderea.
Comunicare pe ton potrivit. Dialog de la adult la tânăr, pe înțelesul lui; fără morală, fără „predici de sus”.
Limite și roluri clare. Reguli, granițe și responsabilități introduse devreme facilitează autonomia în adolescență.
Rutine cultivate din timp. Ordinea în cameră sau sarcinile casnice devin sustenabile când sunt formate ca obicei, nu impuse brusc la 14 ani.
Normalizarea emoțiilor. Părintele poate arăta că și adulții au oboseală, frustrare, bucurie – mesajul că emoțiile sunt firești reduce defensiva copilului.
Instrumente simple pentru dialog. Un „jurnal al familiei”, completat periodic de toți membrii, poate debloca comunicarea cu adolescenții mai retrași.
VEZI VIDEO ATAȘAT
Gallery
Situații frecvente și cum pot fi abordate
Răbufniri, uși trântite, replici tăioase. Fenomenele sunt tipice perioadei și țin de transformări biologice și emoționale. Se recomandă calm, limite coerente și revenire la discuție după stingerea tensiunii.
Refuzul școlii sau scăderea motivației. Este necesară o evaluare a contextului: ce s-a schimbat la școală, în grupul de prieteni sau online; dialog empatic și, la nevoie, sprijin de specialitate.
Influența social media și imaginea corporală. Compararea cu modele nerealiste poate duce la tulburări de alimentație; vigilență pe indicatorii de bază (somn, masă, energie, cerc social) și intervenție timpurie.
Separarea părinților. Divorțul este o pierdere majoră pentru copil; se recomandă terapie pentru adulți și, când e cazul, pentru întreaga familie.
Toată lumea spune că prezența este cea mai importantă. Dar prezența e un proces care începe din copilărie. În adolescență ea se transformă. Noi, părinții, trebuie să ne recalibrăm. Chiar dacă ne regăsim în multe dintre experiențele lor, ei sunt diferiți, sunt unici, și trebuie să îi vedem ca atare.
Exact. Asta dezvoltă empatia reciprocă. Dar primul pas trebuie să vină de la părinte, care are experiența și bagajul emoțional.
Și e foarte bine! Aceste răbufniri au cauze biologice și emoționale, și fac parte din proces. Nu trebuie dramatizate.
