Băncile școlii și sala de clasă au scos la iveală multe dezvăluiri în cea mai recentă ediție a rubricii Dă-ți o notă de La Măruță, unde invitați au fost chiar copiii lui Cătălin Crișan - Daria și Raris Crișan.
Gallery
Sabin, profesorul de serviciu și coresponent La Măruță. a avut grijă să le pună pe masă un catalog imaginar și să-i treacă la notare.
De la chimie în familie și până la arta vestimentației, cei doi au recunoscut că nu există perfecțiune, dar că au reușit să treacă împreună peste momente dificile, demonstrând maturitate și diplomație. „Mereu mai e ceva de îmbunătățit, dar cred că merităm nota 9 pentru tot ce am reușit să depășim ca familie”, a spus Daria, completată de fratele ei.
Gallery
La capitolul modă, Raris a fost lăudat pentru stilul său mereu spectaculos. Raris a recunoscut că investește mai puțin ca înainte în haine, dar și-a păstrat pasiunea pentru modă, în timp ce Daria a fost mai modestă, oferindu-și un 8: „Important e să mă simt comod”.
Nu au lipsit nici discuțiile despre timpul petrecut online și felul în care fiecare gestionează notificările și mesajele. Raris a mărturisit că își impune limite pentru a se bucura de momentele de relaxare, în timp ce Daria a dezvăluit cu umor: „Îi trimit videoclipuri funny, dar nu răspunde niciodată!”.
Când vine vorba despre proiectul muzical comun, ies și mici scântei. Daria a recunoscut că are focul interior atunci când intră în studio și se vede mai degrabă pe partea de interpretare și organizare, în timp ce Raris este responsabil de producția muzicală: „Tot ce înseamnă instrumente, voci și aranjamente trec prin mine”, a spus el. Totuși, amândoi au recunoscut că se completează perfect și că fără momentele de colaborare nu ar exista piese la fel de bune.
Desigur, nu putea lipsi o întrebare despre legătura cu tatăl lor, Cătălin Crișan, pe teme artistice. Cei doi au povestit că au comunicat deseori cu el despre muzică și au primit sfaturi valoroase, dar că drumul lor artistic și responsabilitățile din prezent și le construiesc singuri.
La final, după toate materiile trecute prin catalog – de la filosofie de viață la muzică și compoziție – Daria și Raris Crișan au obținut una dintre cele mai mari medii de până acum la rubrica Dă-ți o notă.
VEZI VIDEO ATAȘAT
Gallery
FOTO: PROTV