Andreea Bălan și Victor Cornea au fost invitații speciali ai ediției La Măruță și au oferit în exclusivitate primele detalii despre nunta lor.
Gallery
Cei doi, aflați într-o perioadă plină de emoții și planuri, au dezvăluit pentru prima dată La Măruță data la care va avea loc ceremonia, dar și surprizele pregătite pentru cel mai important moment al vieții lor.
Cu emoție și multă bucurie, Victor Cornea a anunțat că nunta va avea loc pe 10 mai 2026, data fiind deja trecută pe invitațiile elegante pe care le-au prezentat în platoul emisiunii. Ceremonia religioasă este programată pentru ora 16:00, iar petrecerea va începe la ora 18:00.
Gallery
Gallery
Andreea Bălan a confirmat că evenimentul va avea loc pe malul lacului Buftea, într-un cadru romantic, unde deja au stabilit decorul, florile și conceptul general. Urmează degustarea meniului și definitivarea ultimelor detalii.
Unul dintre cele mai emoționante momente ale serii va fi dansul mirilor. Andreea pregătește o melodie compusă special pentru acest moment, pe care o va lansa în premieră pe 1 martie, la concertul Fericire de la Sala Palatului. Melodia este gândită astfel încât să permită un vals elegant.Victor nu a ascultat încă piesa, artista dorind să păstreze surpriza până la concert.
Cuplul promite o petrecere de neuitat, cu muzică populară, energie și atmosferă festivă. Au stabilit deja nașii - prieteni apropiați ai lui Victor - și se pregătesc pentru un eveniment care să aducă împreună familiile, prietenii și toți cei dragi.
Andreea și Victor formează un cuplu de peste doi ani și jumătate, iar în ziua nunții vor împlini trei ani împreună. Cei doi spun că se completează perfect: ea este activă și perfecționistă, el calm și disciplinat, obișnuit cu rigoarea sportului de performanță.
Așa cum a declarat și La Măruță, Andreea Bălan e foarte, foarte fericită să îi ia numele viitorului ei soț:
FOTO: PROTV/ INSTAGRAM