EXCLUSIV: Cine sunt oamenii din echipa La Măruță. Fă cunoștință cu o parte din cei care au construit povestea celei mai longevive emisiuni transmise LIVE, zi de zi! Imagini exclusive

La Măruță se încheie. 18 ani de „ne vedem zi de zi” au ajuns la final. Sfârșitul, care de fapt e un început pentru altceva, ne prinde cu nod în gât, dar și cu multă recunoștință pentru momentele relaxante și pentru clipele de bucurie autentică.

Gallery

• 
• 
• 
• 
• 
• + încă 42 fotografii

​ÎN GALERIA FOTO DE MAI SUS VEDEȚI IMAGINI EXCLUSIVE DIN EMISIUNE

ÎN ARTICOLUL AMPLU DE MAI JOS - CARE MERITĂ CITIT, DESCOPERIȚI OAMENI CU TOTUL SPECIALI, DIN SPATELE UNUI BRAND CU MULT SUFLET 

Dacă ai trăit în România ultimelor două decenii, sunt șanse mari să fi avut măcar o dată rutina asta: cafea, un scroll pe Facebook, și pe fundal… canapeaua pe care se așezau pe rând emoția, gluma, neînțelegerile mici și umane, confesiunea mare și „hai că mai stăm puțin”.

Iar acum rutina primește o virgulă lungă: pe 6 februarie 2026, „La Măruță” își încheie oficial difuzarea, după 18 ani de emisie live, de luni până vineri. Emisiunea se termină, restul începe. 

Echipa La Măruță a stat de vorbă, în exclusivitate, cu protv.ro, iar din aceste mărturisiri se simte exact ceea ce a fost emisiunea timp de 18 ani: multă emoție, mult umor, oboseală frumoasă, prietenii legate și o recunoștință care nu încape într-o singură frază.

Sunt gânduri spuse cu zâmbetul pe buze, dar și cu nodul în gât, amintiri care te fac să râzi și să ai lacrimi în suflet. Sunt povești din culise care dovedesc că „La Măruță” n-a fost doar o emisiune, ci un loc în care oamenii au crescut, au trăit și au simțit împreună.

​Pentru producătorul general, finalul nu se simte ca o ușă închisă, ci ca o pauză lungă de respirație după 18 ani de live. Zi de zi! 18 ani în care emoția se amestecă firesc cu umorul și cu recunoștința pentru oamenii care au făcut ca fiecare zi să conteze. 

Pentru că adevărații creatori nu închid proiecte! Lasă în urmă oameni mai puternici, echipe sudate și sentimentul rar că nimic din ceea ce a fost construit cu suflet nu se termină odată cu genericul.

Alina Tolontan, producator general, 18 ani

Oricât și oricum s-ar schimba vremurile, poveștile contează.
Pandemia a fost cea mai grea perioadă când am simțit ce înseamnă expresia “vorbești singur ca televizorul”. Ma întorc cu recunoștintă către Măruță și echipă pentru tot acel an când am dus emisia live, zi de zi.
Un moment frumos? Anii ăștia toți au fost buni pentru că am construit continuu, iar acum ne uităm la un brand care e o mare reușită.
Mulțumesc celor care sunt astăzi aici și celor care au fost, iar acum sunt răspândiți în alte proiecte. Vă mulțumesc că mi-ați fost colegi, prieteni, sprijin.
Am fost live 18 ani, zi de zi, relevanți.
Din proiecte, rămâi cu oameni.

Laura Lezis, reporter de 10 ani,  a crescut în emisiune exact așa cum cresc lucrurile mari și importante. Cu răbdare! Cu emoții sincere! Cu multe „nu știu încă” transformate, în timp, în lecții, siguranță și povești care rămân!

Este unul dintre acei oameni care nu doar au trecut prin „La Măruță”, ci au crescut odată cu emisiunea. Pas cu pas, cu o răbdare rară și o curiozitate onestă.  Lecțiile au construit nu doar o carieră, ci și povești autentice, cu greutate, care rămân.

​

Laura Lezis, reporter, 10 ani La Măruță

M-a învățat lecția răbdării. Doar cu răbdare, în timp, cunoști oamenii cu adevărat, dincolo de aparențele pe care le afișează; doar cu răbdare, în timp, evoluezi profesional; doar cu răbdare, în timp, poți construi proiecte care să inspire audiența și care, și pentru tine, ca jurnalist și ca om, să fie constructive.

Toate momentele de la început au fost grele, când nu știam să premontez materialele filmate și a trebuit să învăț TOT. Au fost momente grele și în pandemie, când am avut emisie zi de zi, când am avut alt flux de muncă, când nu știam ce va fi mâine sau săptămâna următoare, dar nici nu aveai timp să te gândești prea mult, pentru că era o emisie de făcut în acea zi. Acum, pentru că este relativ aproape, greu a fost și când am aflat că proiectul nu mai continuă.

La fel, au fost și multe momente frumoase. Despre unele dintre momentele cele mai grele amintite mai sus pot spune că au fost și cele mai frumoase. A fost un moment extraordinar de intens când am văzut pe post primul meu reportaj. A fost ceva WOW când am stat în emisie prima dată și eram fascinată de atâtea ecrane, butoane și lumini. Printre primele cele mai frumoase momente ale mele au fost când am fost pe teren, filmând rubrica mea alături de Cătălin Măruță. Îmi făceam treaba, eram la filmări și spuneam în sinea mea: wow! Am învățat multe stând lângă Măruță. Momente frumoase au fost când am adus cei mai mari campioni ai României la emisiune și împreună cu care, dincolo de emisiune, am creat și păstrat prietenii frumoase. Momente inedite au fost când am filmat cu mai mulți ambasadori străini; cu unii dintre ei am mers în țară și le-am prezentat o mostră din obiceiurile din România. Momente frumoase au fost și interviurile în exclusivitate pe care le-am făcut în acești 10 ani.

Alina Cleșiu – zisă Dirațian este omul care a ținut firele nevăzute strânse laolaltă timp de aproape două decenii. A făcut asta cu umor, calm și cu emoția care apare doar când știi că nimic nu se face singur. Până la urmă, oricât de greu ar fi, drumul se găsește mereu împreună.

​

Alina Cleșiu – zisă Dirațian – coordonator de producție – 18 ani și 4 luni de La Măruță

Am învățat aici să mă adaptez și să lucrez în echipă. Am trecut prin atâtea evenimente, momente diferite și schimbări în acești 18 ani și pentru toate a trebuit să găsim ÎMPREUNĂ cea mai bună cale. Cred că acesta este cel mai greu moment dintre toate câte au trecut.

Un moment frumos nu pot să aleg. Am avut zile vesele, pline de glume, am fost împreună la evenimentele importante din viețile noastre, am avut multe bucurii profesionale și satisfacții personale… cum aș putea alege un singur moment?

Andrei R. Dobrogea este scenaristul care a transformat La Măruță într-un organism viu, nu într-o emisiune. A făcut din fiecare ediție un loc unde poveștile nu se scriau liniștit de la birou, ci se reparau din mers, cu nerv, umor și multă inteligență. A locuit ani buni în acest univers, mai mult decât acasă. A învățat să lege sens din haos, să țină structura când totul părea că se clatină și să lase emoția să curgă chiar și atunci când platoul era gol și lumea tăcută - ca în pandemie. Cu autoironie fină și luciditate rară, Andrei a demonstrat că televiziunea adevărată nu depinde de decor sau de prezență, ci de adevăr. Iar dimineața în care un „30” a apărut pe rating, după mai multe frecări la ochi, a fost semnul clar că, atunci când construiești cu suflet, publicul simte și răspunde, i-a atins sufletul. Iar el oricum asta a făcut mereu: a pus suflet, pe lângă inteligență și râs.

​

Andrei R. Dobrogea, scenarist, de 7 ani, 5 luni și 11 zile la Măruță

În primul rând, țin să precizez că La Măruță nu a fost o emisiune. A fost mult mai mult. A fost o casă. A fost casa în care am stat mai mult decât cu nevasta și cu copiii. Iar eu, unul dintre marii atehnici din Peninsula Balcanică, am învățat cum să mai pun un petic, cum să mai dau un glet, cum să mai nituiesc bubele, dar și cum să mai dau un ciocan.

Cel mai greu moment l-am simțit adânc în suflet în timpul pandemiei. În lunile în care eram, alături de colegii de la Vorbește Lumea, singurii homo sapiens din instituție. Ne testam zilnic, purtam măști non-stop, iar trâmbițele ascuțite ale ambulanțelor răsunau fără oprire. Și totuși, noi ne făceam treaba. Zi de zi. În direct. Fără invitați în platou. Singuri într-un PRO TV gol.

Cel mai frumos moment a fost într-o dimineață când au sosit audiențele și am văzut, după mai multe frecări la ochi, numărul 30 în dreptul coloanei cu share. Fusese o ediție pe sufletul meu.

Radu Ciucă, video editor, dar și prezent permanent în platou de ani de zile, live, zi de zi, este dovada vie că poți să faci televiziune serioasă fără să te iei prea în serios. E un om care a pus respect, muncă și suflet în fiecare cadru și care știe că, uneori, cel mai mare succes nu e audiența, ci mesajul unei bunici mândre că te-a văzut la televizor. Până la urmă, tot la el a stat mult timp telefonul redacției, unde curgeau sms-urile de la o mulțime de alți bunici. 

​

Radu Ciucă, video editor, 17 ani

Am învățat să nu mă iau prea în serios, dar să iau munca foarte în serios.
Și cred că cel mai important: am învățat că televiziunea se face în echipă și că respectul dintre oameni se vede pe ecran.

Pentru mine, cel mai greu moment este acesta de acum, faptul că emisiunea se oprește. Legat de cele frumoase, sunt foarte, foarte multe momente frumoase, dar cred că unul care mi-a rămas în minte a fost cel în care bunica m-a sunat foarte emoționată să-mi spună că m-a văzut la televizor.

Cristina Petrescu este unul dintre oamenii frumoși care au ținut ritmul emisiunii în viață, zi după zi. A învățat să găsească soluții când timpul nu avea răbdare. Să rămână lucidă în haos. Să transforme presiunea într-o formă de claritate. A trăit „La Măruță” din interior, cu bucurie reală și cu respect pentru munca nevăzută din spatele fiecărei ediții. Pentru ea, fiecare interviu a fost o confirmare că emoția contează, că oamenii au importanță. Iar acum, când energia, echipa și pasiunea se opresc, cel mai greu nu e finalul în sine, ci despărțirea de tot ceea ce a făcut ca fiecare zi să aibă sens.

​Cristina Petrescu – reporter „La Măruță”, de 5 ani și jumătate

Am învățat să găsesc soluții sub presiune, să rămân lucidă în haos și să înțeleg că munca din spatele unei emisiuni zilnice cere mult mai mult decât pare din exterior.

Au fost atât de multe momente frumoase aici, încât e greu să aleg unul singur. Fiecare interviu în care am văzut oamenii zâmbind sau emoționându-se m-a făcut să iubesc cu adevărat ceea ce fac.

Când iubești ce faci, nimic nu e greu. Totul devine o joacă și o lecție în același timp. Totuși, cel mai greu moment rămâne finalul emisiunii. Toată această energie, această echipă, această pasiune… gândul că se încheie este cel mai greu.

​

​

Gabi Marin este una dintre acele prezențe care au intrat în La Măruță mai târziu, dar au trăit totul cu intensitatea cuiva care a fost acolo de la început. În doar patru ani, a crescut cât alții într-un deceniu; și-a învins emoțiile, și-a găsit vocea și a învățat că adevărata meserie nu se face doar în fața camerei, ci mai ales prin respectul pentru oamenii din spate și prin ascultarea sinceră a poveștilor. Cu autenticitate, curaj și mult umor, Gabi a pus suflet în fiecare proiect și a simțit, la final, mândria reală de a fi contribuit la o emisiune care a însemnat 18 ani de muncă, creștere și pasiune. Pentru ea, La Măruță nu a fost doar un job, ci un capitol care a format-o, a șlefuit-o și din care pleacă mai sigură pe ea, mai puternică și cu sentimentul clar că a făcut parte dintr-o echipă de oameni cu adevărat valoroși.

Gabi Marin, reporter, 4 ani de experiență

Chiar dacă am fost parte din echipă „doar” 4 ani, aici am învățat cât alții în zece. Emisiunea asta m-a învățat, înainte de toate, să am mai multă încredere în mine și să apreciez oamenii care muncesc enorm în spate, cei care au făcut totul posibil zi de zi. Am înțeles că, dacă îți dorești ceva cu adevărat, chiar se poate!
M-a învățat ce înseamnă să îți depășești emoțiile în fața camerei și să evoluezi constant. Dar, cel mai important, am învățat să rămân autentică și să ascult cu adevărat poveștile oamenilor, nu doar să bifez niște întrebări. Sunt atât de multe de spus, încât cred că ar trebui să-mi lași o pagină întreagă doar pentru mine! 

​

Cel mai greu moment a fost chiar recent, când am fost anunțați că emisiunea se închide. A fost dificil, pentru că aici am cunoscut oameni buni și înțelepți, oameni care au făcut cu adevărat parte dintr-un capitol important din viața mea și despre care îmi doresc să nu rămână doar o amintire. Dar am învățat și din asta că nimic nu este fără sfârșit și că fiecare etapă își are rostul ei.

La început mi-a fost greu, îmi aduc aminte de prima dată când a trebuit să vorbesc în fața camerei. Am avut emoții imense, dar le-am depășit pentru că am avut lângă mine oameni care m-au încurajat non-stop. Vreau să le mulțumesc tuturor colegilor mei, fiecăruia în parte, pentru că de la fiecare dintre ei am avut ceva de învățat și m-au ajutat să devin o versiune mai bună a mea.
Aaa, și să nu uit: a fost teribil de greu să filmez cozonaci! Nu vreți să știți ce chin e să mergi la filmări cu cozonaci care mai de care mai gustoși și tu să trebuiască să muncești. Un mare stres, vă zic! 

​

Au fost multe momente superbe, dar satisfacția pe care am simțit-o la finalul proiectului „România, arată-ți farfuria” a fost ceva de nedescris. Simțeam o mândrie imensă de fiecare dată când terminam un proiect și vedeam că a ieșit bine. Sunt mândră că am pus umărul la o emisiune care a însemnat 18 ani de muncă titanică – o viață de om! Chiar dacă eu am fost aici doar în ultimii 4 ani, am simțit din plin cât de mult a contat susținerea pe care am primit-o de la omul care ne-a ghidat. Ea a fost cea care, cel puțin pe mine, m-a șlefuit și m-a învățat tot ce știu azi, iar acum pot să plec cu capul sus și cu mândria că am făcut parte din cei mai buni!

Emma Ștefania Enache este dovada că „La Măruță” a fost, chiar și într-un singur an, o școală adevărată de televiziune și de caracter. Emma a intrat într-o echipă cu oameni experimentați și a învățat, din mers, ce nu se predă în manuale: ritm, prezență, comunicare sinceră și curajul de a-ți găsi propria voce. Pentru ea, cele mai valoroase momente nu au fost în fața camerelor, ci la fiecare ședință de redacție, acolo unde ideile mici deveneau subiecte mari, iar sentimentul că aparții unui întreg dădea sens fiecărei zile de muncă.

Emma Ștefania Enache – reporter, 1 an

La Măruță m-a învățat meserie, nu „vedetism”: comunicare autentică, ritm și prezență - o adevărată școală de comunicare practică, învățată în timp real, nu din manuale.Cel mai dificil a fost să nu mă autocenzurez prea mult și să-mi găsesc vocea într-un mediu cu oameni foarte experimentați. Cel mai frumos moment a fost când lucram toți la aceeași masă, în brainstorming, și vedeam cum o idee mică se transforma într-un subiect de emisiune; plecam din redacție cu sentimentul că sunt exact unde trebuie, că fac parte din ceva mai mare decât mine și că vocea mea contează, având ocazia să contribui cu ceva real.

Larisa Toma este una dintre vocile care au crescut odată cu „La Măruță”, un reporter cu experiență care a trăit emisiunea în ritmul ei cel mai intens și a învățat să meargă mai departe chiar și atunci când drumul părea greu. În 15 ani de emisie, a construit cu răbdare, a luptat pentru idei în care a crezut și a demonstrat că televiziunea adevărată se face cu asumare, emoție și perseverență. Pentru Larisa, „La Măruță” a fost mai mult decât o emisiune: a fost un loc al creșterii continue, al proiectelor care ating sufletul și al oamenilor care dau sens fiecărui efort.

​

Larisa Toma – reporter, 15 ani în cadrul emisiunii „La Măruță”

M-a învățat să cresc constant, să mă adaptez și să duc lucrurile până la capăt, într-un ritm intens. Mai ales, m-a învățat să cred în ideile mele și să lupt pentru ele, cu toată convingerea că binele se construiește prin ceea ce facem noi.

Printre toate experiențele trăite, unul dintre proiectele care mi-au rămas aproape de suflet a fost cel al reîntâlnirilor (dintre membrii familiilor, aflați în țăti diferite n.a). A adus emoție pură și momente sincere, trăite intens, fără mască.

Au existat, cu siguranță, multe momente dificile, dar ele au făcut parte dintr-un proces firesc de creștere. Privind în urmă, acele perioade sunt estompate de evoluția frumoasă, de oamenii alături de care am crescut și de rezultatele care au dat sens tuturor eforturilor.

Greta Dan este unul dintre acei oameni fără de care televiziunea nu ar avea ritm, respirație și profunzime.  E un regizor de platou care a știut să asculte înainte de a lua hotărâri. A vrut să simtă înainte de a interacționa și a pus oamenii înaintea spectacolului. Cu o intuiție fină și o empatie rară, a înțeles că adevărata forță a unei emisiuni live nu stă în decor sau audiențe, ci în echilibrul delicat dintre emoție, respect, prezență, forță, delicatețe și responsabilitate.

​

Dan Greta – regizor de platou, 18 ani în echipa „La Măruță”

La Măruță m-a învățat, înainte de orice, lucrul cu oamenii. Să ascult, să simt ritmul emoțional al unui moment, să înțeleg când e nevoie de spectacol și când e nevoie de liniște. M-a învățat că televiziunea nu este doar despre format sau audiență, ci și despre adevăr, reacție rapidă și empatie. Și, foarte important, m-a învățat să fiu flexibilă și creativă în direct.

Cele mai grele momente au fost cele în care eram puși în fața emoțiilor reale ale oamenilor: durere, pierdere, situații-limită. Ca profesionist, trebuie să găsești echilibrul între respect și responsabilitate, iar televiziunea a fost, de multe ori, cea mai mare provocare.

În 18 ani de emisiune au fost multe momente frumoase, dar cele care rămân cu adevărat sunt cele în care simțeam că emisiunea chiar contează pentru cineva. Când un invitat pleca mai ușurat, când o poveste spunea ceva important pentru public sau când, ca echipă, simțeam că am făcut o emisiune impecabilă. Frumusețea a fost și în continuitate: 18 ani de muncă, de creștere, de prietenii și de sentimentul că faci parte dintr-o familie.

Anita-Mihaela Lăsculescu este unul dintre acei oameni care au prins „La Măruță” într-un moment intens și au trăit totul cu ochii deschiși și inima largă . Rapid, a înțeles esența emisiunii: puterea poveștilor, curajul oamenilor și sensul muncii făcute cu pasiune. A învățat repede, a simțit profund și a pus suflet în fiecare zi. Acum, când finalul se apropie, despărțirea vine la pachet cu emoție, recunoștință și convingerea că orice sfârșit bine trăit lasă loc unor începuturi sincere.

Anita-Mihaela Lăsculescu – reporter, 1 an

Experiența de la La Măruță m-a învățat, înainte de toate, cât de puternice sunt poveștile oamenilor. Fie că am lucrat cu vedete sau cu oameni simpli, am văzut că pasiunea, curajul și perseverența fac diferența. Am înțeles că atunci când îți dorești cu adevărat ceva, lupți până la capăt și găsești mereu o cale.

Cel mai greu moment este acum, când emisiunea se încheie, dar am învățat că orice proiect frumos are un început și un sfârșit, iar finalul vine mereu cu recunoștință și cu loc pentru noi începuturi.

Au fost multe momente frumoase și mi-ar fi greu să aleg unul singur. Când faci ceea ce îți place, fiecare reușită contează, iar cea mai mare satisfacție vine atunci când simți că munca ta este apreciată de oamenii din jurul tău.

Radu Pruteanu este genul de om care știe că o poveste bună nu se caută cu lupa, ci vine singură. De obicei când nu ai timp, cafeaua s-a răcit, copilul are gripă acasă și tu ai o lipsă sinistră de chef. De 12 ani, a fost omul care a scos sens din haos, emoție din lucruri simple și umor din situații care, teoretic, n-aveau nimic amuzant în ele. Teoretic, pentru că practic îl aveau pe el. Radu a demonstrat că televiziunea adevărată se face fără pretenții inutile, cu multă sinceritate, un pic de autoironie și capacitatea rară de a transforma viața, așa cum e ea, într-o poveste care chiar merită spusă.

Radu Pruteanu, scenerist de  12 ani

Cel mai mult această emisiune m-a învățat că nimic nu e imposibil. Că atunci când fiecare om din echipă, de la șoferul Ghermi la prezentatorul Cătă, trage cât poate să pună în practică o idee, orice e posibil și realizabil. În afară, desigur, de lucrurile cu adevărat imposibile. Și m-a mai învățat un lucru, al doilea cel mai mult după ăla de mai sus: că pentru a transmite publicului o emoție nu e nevoie de scenarii complicate și pretențioase. Se poate face simplu, cu sinceritate, autenticitate, înțelegere și naturalețe.

Cele mai frumoase au fost momentele în care ne-a ieșit chiar mai mult decât ceea ce ne-am propus, de la idee la concept și până la realizare. Au fost momentele în care am reușit să aducem împreună oameni dragi care nu se mai văzuseră de foarte mult timp, iar ei au fost copleșiți de emoții. Au fost momentele în care, în pandemie, când totul era incert, noi am cântat și am dansat încercând să îi facem pe cei de acasă să zâmbească și să uite măcar pentru două ore de griji. Au fost momentele în care am făcut o surpriză și am adus o bucurie reală invitaților în platou. Au fost momentele în care ne-a mers bine și am mâncat, și am glumit, și am râs împreună în redacție de și din orice. 

​

Julieta Petre este omul care a învățat să facă din imprevizibil un stil de lucru și din creativitate o reacție firească la haos. Editor video cu instinct, energie și mult umor, Julieta a descoperit la „La Măruță” că ideile bune se nasc în echipă și cresc atunci când ești împins, cu încredere, să fii mai bun decât ieri. A știut că performanța nu vine din confort, ci din ritm, din provocări zilnice și din oamenii care te fac să crezi că poți mai mult. 

Julieta Petre - editor video, 2 ani

La emisiunea „La Măruță” pot spune că mi-am perfecționat creativitatea, o abilitate care, atunci când se îmbină cu energia și ideile echipei, devine o mare provocare. Astfel, în orice material există o idee fresh și o poveste spusă altfel decât ieri. Această muncă în dinamica imprevizibilului cred că se numește performanță și asta simt că am învățat alături de această echipă. Când lucrezi lângă oameni performanți, nu ai cum să rămâi pe loc; ei scot din tine idei pe care nici tu nu știai că le ai, te împing sigur spre cea mai bună versiune a ta. De multe ori, creativitatea mea s-a născut din energia lor, din standardele lor, din felul în care m-au făcut să cred că pot mai mult.

Sabin Tudor a intrat în „La Măruță” cu emoția unui vis împlinit și a descoperit rapid că live-ul nu iartă, nu așteaptă și nu explică. Reporter crescut în ritm alert, Sabin a învățat din mers ce înseamnă reacția rapidă, soluțiile instant și poveștile care nu se pot repeta. A trăit momentele frumoase cu zâmbet larg și pe cele grele cu luciditate. Dincolo de emoția personală, a simțit bucuria colectivă a unei echipe care știa că, în fiecare zi, ajungea la oameni.

Sabin Tudor, reporter, 1 an și jumătate în emisiune

Pro TV a fost un ideal pentru mine, o bornă la care speram să ajung, neștiind exact cum. Până într-o zi când am primit un mesaj care mi-a schimbat viața, nefiind în totalitate conștient de ce avea să urmeze. De la această emisiune am învățat că dinamica live-ului e ceva ce te poate copleși. Evenimentele se succed cu o rapiditate incredibilă, iar găsirea soluțiilor trebuie să se producă aproape instant. Am avut două rubrici la care am muncit mult, plus evenimente unde am filmat până noaptea târziu. Trăiesc prin poveștile oamenilor pe care i-am intervievat, rămânând de la fiecare cu câte ceva, așa cum sper că au rămas și telespectatorii.

Momente grele au existat în fiecare zi, dar rezolvabile prin prisma capacității echipei de a gestiona situațiile „limită”, ba chiar de a le preveni. Dar, cu adevărat, dur a fost să conștientizăm cu toții că apune o eră, după 18 ani, și vor trebui să rămână împachetate ca simple amintiri momente care ne-au marcat tuturor din echipă existențele.

Cel mai frumos și marcant moment a fost când am intrat prima dată în platou și m-a prezentat Măruță ca fiind noul coleg, venit din zona tabloidă. Era o zi de iulie. Apoi am primit un telefon de la colegii de presă, care mă îndemnau către o declarație despre fericitul eveniment. Era pentru prima dată când nu mai eram eu cel care lansa întrebările. Am plecat cu un zâmbet imens acasă, aproape tâmp. Dar, dincolo de zona personală, cred că fericirea era una colectivă, atunci când veneau audiențele dimineața, la 8:40, și înțelegeam că am reușit să vă bucurăm sau să empatizați cu noi în ziua precedentă.

Raluca-Liana Tănase este una dintre constantele emisiunii, un om care a crescut odată cu „La Măruță”, profesional și personal, timp de 16 ani. Producător de montaj cu sensibilitate și forță, a învățat să spună povești prin imagini și să transforme emoțiile reale în mesaje care ajung la public. A trăit bucurii, frici, pandemii și realități dure, fără să piardă niciodată din vedere esența: oamenii. Pentru ea, „La Măruță” nu a fost doar un loc de muncă, ci un capitol de viață, trăit în paralel cu propria familie, cu lacrimi, râsete și o creștere care nu se termină odată cu emisia.

​

Raluca - Liana Tănase, producător de montaj, 16 ani în echipa „La Măruță”

În cei 16 ani am crescut profesional, dar și personal. Am învățat ce înseamnă responsabilitatea, munca în echipă și adaptarea continuă. Am învățat să-mi gestionez emoțiile și să le expun prin imagini; am ascultat și trăit povești alături de invitați. A fost o școală care m-a format pas cu pas, zi de zi.

Cel mai greu moment a fost atunci când realitatea de dincolo de platou a devenit copleșitoare. Pandemia a adus multă teamă, suferință și nesiguranță. Războiul de la graniță a venit cu povești și imagini care te loveau zilnic în stomac – suferință reală, familii destrămate. Dar toate astea ne-au făcut să conștientizăm cât de repede se poate schimba totul.

Despre ce a fost frumos, nu pot alege un singur moment, pentru că au fost mai multe: farsele unde am muncit mult ca totul să iasă perfect, pentru că nimic nu era regizat, interviurile luate celebrităților de peste hotare: Patrick Duffy sau Bobby din Dallas, Linda Gray – Sue Ellen sau BeastMaster Daniel Goddard.

În acești 16 ani de „La Măruță” m-am căsătorit, am devenit mamă de două ori și am trăit toate aceste momente în paralel cu emisia. Am râs mult, m-am emoționat des, am plâns, am crescut.
Emisiunea „La Măruță” a fost martoră la viața mea și eu am fost martoră la viețile atâtor oameni care au trecut prin platou.A fost mai mult decât un loc de muncă. A fost o parte din mine.

​

Diana Nițu este genul de producător executiv care nu conduce o emisiune din cifre și planuri, ci din oameni, emoții și acel „împreună” spus rar, dar trăit zilnic. În cei 9 ani de La Măruță, a fost parte din istoria unei echipe care a învățat să construiască zi de zi, să reziste în vremuri grele și să transforme haosul în solidaritate. A ținut aproape atunci când instituția era goală, când lumea era speriată și când televiziunea devenea, pentru câteva ore, o formă de speranță. Pentru Diana, „La Măruță” nu a fost doar un proiect de succes, ci o casă construită din muncă, unele conflicte, împăcări și multă susținere necondiționată. 

​

Diana Nițu – producător executiv, 9 ani de Măruță

E tare complicat să-mi adun gândurile și să le strâng pe toate într-o singură frază. Pot să spun doar că toți acești ani m-au învățat că totul se poate și că orice problemă are rezolvare, că orice întrebare are răspuns și că orice provocare poate fi înfruntată și că adevărata reușită poate fi comprimată într-un singur cuvânt: împreună. Știu că am învățat ce înseamnă să faci istorie, știu că am învățat să construim zi de zi și am învățat să cunoaștem și să ne cunoaștem cu fiecare clipă petrecută împreună și fiecare emisie bifată în calendar, am învățat ce înseamnă susținere necondiționată. Pentru toate astea și încă muuuuulte altele sunt și voi fi mereu recunoscătoare.

Au fost multe momente de încercare pe care cu toții le-am depășit cu brio, iar asta ne face să fim cea mai frumoasă și puternică echipă. Pandemia a fost ceva extrem de delicat de gestionat atât din punct de vedere organizațional, cât și de conținut. Toată instituția goală, străzile goale, oameni închiși în casă… și o mână de oameni care venea zi de zi la serviciu ca să poată aduce o urmă de zâmbet și speranță în sufletele românilor. Am crescut mult în acea perioadă, sunt tare mândră de fiecare dintre noi pentru felul în care am reușit.

Privesc cu nostalgie în trecut la toate momentele petrecute împreună, am împărțit practic totul. Ne-am bucurat, am plâns, ne-am enervat, ne-am certat și mai apoi împăcat, am construit cel mai trainic și de suflet „cuib”. Ne cunoaștem și ne vorbim din priviri, ne știm cu toții până și atunci când respirăm mai greu, ne ridicăm unii pe alții mereu și suntem uniți. Sunt tare recunoscătoare că am făcut parte din această mare familie și că am pus umărul la construirea acestei povești atât de frumoase. Aniversarea noastră de 18 ani e cea mai proaspătă amintire care îmi aduce mereu zâmbetul pe buze, felul în care fiecare a pus o părticică din el pentru ca totul să iasă minunat în acea zi specială pentru noi toți. A fost unul dintre acele momente în care simți că „you belong”. Mulțumesc, mulțumesc fiecăruia în parte, mulțumesc pentru că am reușit împreună să creăm cel mai frumos proiect de pe piața tuturor televiziunilor din România.

​

Cristina Șeulean este reporterul care a învățat să iubească meseria exact așa cum e ea: cu emoții, cu detalii care fac diferența și cu oameni care contează. În cei 6 ani petrecuți în echipă, a trăit și momentele complicate, și haosul inevitabil al directului, dar și bucuria pură a unei redacții care știa să se distreze, să danseze, să repete coregrafii și să transforme munca în plăcere. Pentru Cristina, La Măruță a fost locul unde mergeai cu drag, unde râsul era la fel de prezent ca responsabilitatea, iar amintirile din culise, deplasări și platou rămân dovada că televiziunea poate fi, uneori, și foarte vie, și foarte umană.

Cristina Șeulean, reporter, 6 ani în echipă

Emisiunea La Măruță m-a învățat să iubesc ceea ce fac, m-a învățat că oamenii din echipă sunt extrem de importanți și că detaliile fac diferența.
Au fost multe momente grele în acești ani: invitați care nu au ajuns la timp, interviuri care nu au ieșit așa cum aș fi vrut, materiale pierdute, dar nu a existat moment mai greu ca ziua în care am aflat că nu o să mai fie emisiunea și echipa.
Momente frumoase au fost mult mai multe decât cele grele. O să-mi amintesc cu drag de momentele în care dansam în emisiune, ne distram mult când repetam coregrafiile; nu o să uit niciodată nici deplasările cu echipa, nici jocurile din redacție și nici zilele petrecute la platou, acolo era distracție mereu. Un moment funny a fost când l-am condus pe Paul Olteanu la platou, el venind prima dată la noi, și când am ajuns acolo era haos, muzica la maximum, foarte mulți oameni care pregăteau emisiunea și un miros puternic de mici. Cu siguranță sărbătoream ceva... La Măruță a fost locul în care mă duceam cu plăcere pentru că adoram să fiu acolo.

​

Apropo de a iubi viața pe care o trăiești, poate că, până la urmă, La Măruță nu se încheie cu adevărat. Se oprește doar sunetul genericului, se sting luminile din platou și canapeaua rămâne, pentru prima dată, fără pași grăbiți în jurul ei. În rest, totul merge mai departe. Pentru că 18 ani de live, zi de zi, nu dispar într-o zi din grilă. Rămân în oameni. În reflexul de a găsi soluții sub presiune. În glumele spuse pe fugă. În emoțiile ținute în frâu până după „am ieșit din emisie”. În prieteniile care s-au legat pentru totdeauna.

La Măruță a fost o redacție cu oameni care au râs din suflet, au plâns sincer, s-au certat uneori zgomotos, s-au împăcat și a mers mai departe cu inima deschisă. A fost locul unde viața a intrat zilnic, fără programare, și unde nimeni n-a pretins că totul e perfect. A fost muncă adevărată, oboseală de multe ori, haos creativ și sentimentul rar că faci parte din ceva mai mare decât tine. A fost acel „hai că se poate” spus cu zâmbetul pe buze, chiar și când lumea părea prea grea.

Acum, când se trage linie, nu rămâne golul, ci plinul. Plinul de povești spuse și trăite. Plinul de oameni care au crescut aici. Plinul de amintiri care nu au nevoie de reluări ca să fie vii. Iar dacă emisiunea se încheie, echipa continuă ca într-o familie. Cu drag, cu probleme, cu bine, cu zâmbet, cu glume, cu suflet.

Și, undeva, în fiecare dintre ei, La Măruță va rămâne mereu acel loc unde s-a muncit mult, s-a iubit meseria și s-a demonstrat, zi de zi, că televiziunea nu e doar despre ce se vede pe ecran, ci despre oamenii care o fac posibilă.

FOTO: ARHIVĂ LA MĂRUȚĂ/ INSTAGRAM